|
|
|
|
DVD Exerciții de qigong pentru o sănătate perfectă
În pasul Tihuța, la granița cu Bistrița-Năsăud, a fost ridicată o imensă poartă bucovineană
FOTOMultă șansă pentru un polițist după impactul dintre un BMW și o autocisternă
Suceava și Bacăul au cei mai mulți morți în accidente. O analiză raportată la populație scoate însă Suceava din topul negruBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| A intrat cu BMW-ul într-o mașină parcată și a fugit. Autorul avea două mari ”probleme” |
| „After Twelve”, discoteca cu care elevii Colegiului „Mihai Eminescu” și-au sărbătorit absolvenții |
| Ambasadoarea Franței în România, oaspete de onoare la împlinirea unui an de activitate a Alianței Franceze din Suceava |
| Amenzi și două școli de șoferi cu activitatea suspendată după un control pe mai multe direcții |
| Angelica Fădor: România are astăzi cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană |
| Centrul Multifuncțional "Arta" din cartierul Ițcani va fi inaugurat pe 1 Iunie, cu o piesă de teatru pentru copii |
| Clădirea "Centrului pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene" va purta numele maestrului George Sîrbu |
| Concursul Studențesc „Hard & Soft” din USV, la final. Echipa din Chișinău a ocupat primul loc pe podium |
| DVD Exerciții de qigong pentru o sănătate perfectă |
| În pasul Tihuța, la granița cu Bistrița-Năsăud, a fost ridicată o imensă poartă bucovineană |
| Incendiu puternic, oprit înainte de a se extinde și la o casă din Siret |
| Multă șansă pentru un polițist după impactul dintre un BMW și o autocisternă |
| „Săptămâna Prevenirii Criminalității” încheiată pe esplanada centrală a Sucevei |
| Spectacol cu magicianul Marian Râlea, la Shopping City Suceava, de Ziua Copilului |
| Suceava și Bacăul au cei mai mulți morți în accidente. O analiză raportată la populație scoate însă Suceava din topul negru |
| Trei transporturi ilegale de cherestea, depistate după instaurarea de filtre pe zona Bălcăuți-Siret |
| Un petrecăreț a scos un pistol pe esplanada Sucevei și a băgat oamenii în sperieți |
| Val de sinucideri și tentative de suicid în ultimele zile |
| CSU din Suceava este cea mai titrată grupare din România la nivel juvenil în 2022 |
| Humorenii au câștigat în deplasare după o revenire frumoasă pe final |
| Oțelul spulberă speranțele Forestei la promovare |
| Șomuz a încheiat sezonul cu o victorie |
| Sucevenii au cedat clar în fața multiplei campioane de la Baia Mare |
| Weekend încărcat în Cupa Monitorul |
| Proiect ERASMUS+, KA229, STRATEGIC PARTNERSHIP FOR SCHOOLS ONLY “Change your lifestyle”, în Valencia , Spania |
| „Lucrări de împădurire” |
| Lansarea cărții „Preoția sacramentală și provocările lumii moderne” la Mănăstirea Slatina |
| Un strop de sânge salvează o viață |
| „Meandre artistice”, un vernisaj inedit sau un altfel de curs festiv de absolvire la final de liceu |
| Un tânăr clarinetist a luat râvnitul premiu ”Lira de Aur”, la a 41-a ediție a Concursului Muzical Național |