|
|
|
|
FOTOChirurgul vascular Lucian Iacob a plecat de la spitalul din Suceava, la fel ca încă alți 8 medici, doar în acest an
FOTOUn sucevean și-a dezvoltat o adevărată ”maternitate” de porci de Mangalița
FOTOMedicul Sylvia Hoișie, „Doamna doctor Polidin”, care a dat României acest medicament, s-a stins din viață
Când va reveni la „modă” educația?Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| Aproape jumătate din locuitorii municipiului Suceava s-au autorecenzat |
| Bogdan Gheorghiu: Inaugurarea Muzeului Național Brătianu a fost una dintre cele mai importante realizări din mandatul de ministru al Culturii |
| Când va reveni la „modă” educația? |
| Contractul de proiectare și execuție pentru Sala Polivalentă Suceava ar putea fi semnat zilele următoare |
| Delegație a Asociației Institutul Bucovina, într-un schim de experiență în Olanda |
| Elevi de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Colegiul „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, câștigători ai unei competiții naționale de rovere |
| „Identitate culturală în tradițiile și obiceiurile poporului român”, proiect inițiat de Casa Corpului Didactic |
| Ioan Balan vrea măsuri urgente pentru creșterea capacității punctului de frontieră de la Siret |
| Ioan Stan: PNL a recunoscut că PSD a avut dreptate în privința irigațiilor și a admis că neincluderea acestora în PNRR a fost o mare greșeală |
| Ion Lungu solicită compensarea cantitativă a energiei furnizate în sistemul național |
| La proba practică pentru permisul de conducere auto susținută luni, 44 de candidați nu s-au prezentat |
| Medicul Sylvia Hoișie, „Doamna doctor Polidin”, care a dat României acest medicament, s-a stins din viață |
| Probleme administrative majore, discutate la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România |
| Șase proprietăți afectate, din care două în mod dezastruos, în urma incendiului de la Fălticeni |
| Sesiune de informare privind violența bazată pe gen, la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți |
| Șofer rănit după ce tirul pe care îl conducea a ajuns într-un canal |
| Stagiu de formare pentru profesorii francofoni |
| Țigări ascunse în scaunul auto pentru copil |
| Trei hoți de conductori telefonici din rețeaua Orange, reținuți de polițiști |
| Un avion militar care a survolat Suceava într-o campanie de promovare a carierei militare a stârnit panică printre oameni |
| Un sucevean și-a dezvoltat o adevărată ”maternitate” de porci de Mangalița |
| Un tânăr s-a filmat în timp ce trecea cu 200 de km/h prin fața Poliției Suceava |
| „Forestierii” sunt optimiști înaintea „dublei” cu Oțelul Galați |
| Juniorii I de la CSU din Suceava merg să lupte pentru o medalie la turneul final |
| Pugiliști suceveni medaliați la Cupa României |
| Șapte jocuri sunt programate miercuri, în Cupa Monitorul |
| Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava e campioană națională la handbal băieți |
| Bate vântul prin corturile pentru refugiați din Vama Siret, dar cozile de tiruri sunt uriașe |
| Cooperativa „Viitorul Burdujeni” |
| Rugăciunea - luptă duhovnicească |
| Unde se poate săvârşi Sfânta Liturghie? |
| Chirurgul vascular Lucian Iacob a plecat de la spitalul din Suceava, la fel ca încă alți 8 medici, doar în acest an |
| Poetul Dan Sociu, în fața unui tir de întrebări pe tema: ”Ce este mizerabilismul?” |
| Prezență suceveană la Festivalul Internațional de Arhitectură de la Budapesta |