|
|
|
|
FOTOUn Audi condus nebunește, în care erau trei tineri, s-a rupt în două după impactul cu un stâlp
Fiica dispărută a șefului Poliției Bacău, găsită de polițiști în miez de noapte în Gara Burdujeni
10 milioane de euro pentru noua secție de Oncologie și reabilitarea celei existente, la Spitalul de Urgență Suceava
FOTOEchipa medicului urolog Filip Alexei a extras o piatră din rinichiul unei paciente, printr-o incizie în piele de doar 2 cmBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava

| 10 ani de închisoare pentru un tată care și-a violat fiica și a lăsat-o însărcinată |
| 10 milioane de euro pentru noua secție de Oncologie și reabilitarea celei existente, la Spitalul de Urgență Suceava |
| 3 ani de închisoare pentru un tânăr care a accidentat mortal doi oameni în timpul unei depășiri neregulamentare |
| Adomnicăi: PSD vine cu noi măsuri pentru sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile și a sectoarelor economice afectate de majorarea prețurilor la energie |
| Ajutoare umanitare din Regatul Unit, distribuite ucrainenilor prin Centrul USV de Consiliere a Refugiaților |
| Alege cu încredere Glassgsm de fiecare dată când întâmpini o problemă la telefonul mobil |
| Aproape o treime dintre contribuabilii rădăuțeni și-au achitat dările locale |
| Cinci răniți după un accident cu două mașini la Horodnic de Sus |
| Cine reprezintă România? Consecințele se văd!! |
| Cod galben de vânt puternic, temperaturi negative și brumă |
| Concursul pentru copiii și elevii din palate și cluburi ale copiilor „Primăvara muzicală” și-a desemnat câștigătorii |
| Deputații AUR Suceava îl întreabă pe ministrul Finanțelor cum s-au cheltuit sutele de miliarde de lei împrumutate de România |
| Doi elevi de la Colegiul „Petru Rareș” au câștigat Marele Premiu la Concursul de inovație tehnică și IT „Da Vinci” |
| Echipa medicului urolog Filip Alexei a extras o piatră din rinichiul unei paciente, printr-o incizie în piele de doar 2 cm |
| Elevi și profesori de la Școala „Bogdan Vodă” Rădăuți, în vizită la o școală parteneră din Turcia |
| Eugen Bejinariu: „Soluțiile PSD, anunțate prin pachetul de măsuri Sprijin pentru România, vor fi implementate de guvernul PNL-PSD” |
| Fiica dispărută a șefului Poliției Bacău, găsită de polițiști în miez de noapte în Gara Burdujeni |
| Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni pentru anul 2020, în cadrul Bibliotecii Bucovinei |
| Ioan Balan consideră că românii așteaptă din partea actualei clase politice o soluție pentru a scăpa de dependența energetică din exterior și pentru prețuri mai mici la energie |
| Ofertă surprinzătoare de vinuri, prin pachete speciale pentru evenimente oferite de Crama Gramma |
| Premii instant care vă înscriu automat în marea tombolă, unde puteți câștiga un iPhone 13 Pro Max, la Iulius Mall Suceava |
| Programul Educativ Internațional „Space Exploration Program 2022”, la Școala „Bogdan Vodă” Rădăuți |
| Schimb de experiență în Italia pentru elevi și profesori de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava |
| Șoferul care a accidentat mortal un biciclist la Marginea a fost arestat. Avea o alcoolemie de 2,25 la mie |
| Spectacole programate pentru luna mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava |
| Suceava trimite un nou transport umanitar la Cernăuți, care se va înfrăți și cu Cluj-Napoca, ca urmare a apelului lui Ion Lungu la AMR |
| Teatrul Rădăuți va debuta cu o piesă scrisă de rădăuțeanul Matei Vișniec |
| Un Audi condus nebunește, în care erau trei tineri, s-a rupt în două după impactul cu un stâlp |
| Un preot a încercat să convingă judecătorii că a condus cu o alcoolemie de 2,8 la mie de la ”un pahar de vin băut după slujbă” |
| Înotătoarea Delia Ostafi, multiplă campioană națională la tineret, „copilul de aur” al Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Suceava |
| „Prin muncă voluntară” |
| Campania națională de prevenire a traficului de persoane |
| Fă, Doamne, ca grelele lor să fie asemeni baloanelor de săpun! |
| Club de lectură în limba ucraineană, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” |