|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
230 de disponibilizați, așteptați pentru al doilea interviu de angajare, după bursele locurilor de muncă la Siret și Rădăuți |
45 de elevi din Suceava și Botoșani au susținut examene de certificare DELF, la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava |
7 elevi și 8 profesori, confirmați, luni, cu Covid |
A treia casă distrusă de incendiu în două zile |
Activitatea „Femei de Știință din România”, la Colegiul „Dragoș Vodă” |
Am fost în Cea Mai Mare Spălătorie de textile din Suceava |
Arhitectură tradițională din Bucovina, în două expoziții complementare cu miniaturi construite din lemn și soluții de promovare |
Atac sălbatic cu bolovani asupra apartamentului unei tinere |
”Berlusconi” de Rădăuți a primit încă 30 de zile arest preventiv |
Călători în picioare în cele două vagoane ale trenului Putna – Suceava |
Cinci oameni cu traumatisme sau fracturi, după o pătrundere pe contrasens |
„Convoiul libertăţii” a trecut prin Suceava, într-un tur național contra restricțiilor |
Copil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni, în Suceava |
Factură de peste 140.000 de lei pentru sediul IPJ Suceava pentru consumul de gaz metan |
Hoții de catalizatoare auto adună furt după furt și în acest an |
In Memoriam Spiru Haret |
Ion Luca Caragiale, omagiat la USV, în cadrul Zilei Naționale a Lecturii |
Microbuz furat și apoi abandonat de hoții care nu s-au înțeles la preț cu posibilii clienți |
O compoziție artistică înfățișându-l pe Arhiepiscopul Pimen, în holul principal al Centrului Eparhial |
O mașină s-a răsturnat după un accident la Balada, la intrarea în Suceava |
Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar, la POS-urile instalate în sediile Trezoreriei Statului |
Proiecte pentru modernizarea iluminatului public în municipiu |
Sosirea unui val de refugiați ucraineni, un scenariu de coșmar pentru oamenii din Siret |
Un tânăr care a furat și a agresat o angajată de la Profi, obligat de judecători să urmeze tratament medical |
Încă două formații au obținut calificarea la turneul final al campionatului județean |
Începe o nouă ediție a Campionatului Municipal „Bucovina” la minifotbal |
Mărșăluitorii de la CSM Suceava s-au întors multimedaliați de la Naționale |
„Gaterul de 55 de ţoli” |
Liturghie arhierească în prima duminică a Triodului la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava |
„Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia” |
Două noi decese din cauza Covid, unul în Vatra Dornei și unul în Câmpulung Moldovenesc |
Medicii Lulciuc, Gavriliuc, Macovei și Ababneh au „topit” metastazele osoase apărute după 20 de ani de la o operație de cancer de sân |
Șapte localități din județul Suceava sunt în scenariu verde. Incidența Covid în județ s-a redus la 5,35 la mie |
Club de lectură organizat, miercuri, de Alianța Franceză |
Concursul interjudeţean de recitare „Numai poetul...”, ediția a XV-a, la Fălticeni |
Lansarea albumului de artă „Dascăl și Artist. Natură moartă, natură vie”, la Muzeul Național al Bucovinei |