|
|
|
|
FOTOSingura localitate din județ fără nici un caz de Covid-19. Până ieri!
FOTOAmbii șoferi trimiși în judecată, fiecare cu partea lui de vină, în cazul accidentului cu doi morți din intersecția de la Nordic
A căzut secerat în fața magazinului Profi și a murit
Vaccinul Pfizer expirat la 30 septembrie 2021 se administrează în continuare; valabilitatea s-a prelungit prin decizie administrativăBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| 41 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, pe un teren al Primăriei Sucevița |
| A căzut secerat în fața magazinului Profi și a murit |
| Ambii șoferi trimiși în judecată, fiecare cu partea lui de vină, în cazul accidentului cu doi morți din intersecția de la Nordic |
| Amenzi de până la 50.000 de lei pentru transport de masă lemnoasă fără acte și alte noi prevederi introduse în Legea contravențiilor silvice |
| Autobuz dedicat transportului elevilor, introdus și în zona Aleii Dumbrăvii |
| Consilierul județean Larisa Blanari a arătat care sunt cele zece motive pentru demiterea Guvernului Cîțu |
| Creșterea rezistenței pădurilor prin promovarea lemnului mort, un proiect România-Ucraina |
| Deputatul Ioan Balan spune că școala românească are nevoie de investiții și de dascăli bine educați |
| Doar control judiciar pentru șoferul care a accidentat mortal o bătrână și a fugit |
| “Dosarele X” la Ocolul silvic privat Dealu Negru – zeci de arbori care apar ca fiind scoși din pădure, neatinși în realitate |
| Două persoane au ajuns la spital după un accident la Stulpicani |
| Flutur a solicitat suplimentarea numărului de paturi Covid în spitalele județene |
| Jandarmii au amendat un șofer care transporta material lemnos în surplus |
| Locuitorii din Obcini, George Enescu și Zamca au rămas o zi fără apă caldă, din cauza unei avarii la magistrala II de termoficare |
| Nereguli grave la o societate care prelua lemn de la O.S. Râșca – s-au confiscat 462 mc lemn |
| Programul „Clubul Meseriilor Rurale” va fi lansat, miercuri, la Suceava |
| Sucevenii pot cumpăra titluri de stat „Tezaur” cu dobânzi de până la 4,40% pe an |
| Tată și fiu, condamnați pentru că au maltratat un cal și i-au alergat pe cei care i-au filmat |
| Vlad Popescu Piedone: Prin votul de la moțiune a fost sancţionat unul dintre cele mai slabe guverne ale României din ultimii 31 de ani |
| Humorenii U 19 au început noul sezon cu un loc 2 la un turneu de rugby în 7 |
| În perioada 8 – 9 octombrie, Pitbull Fighting Network |
| Meciuri tari, miercuri, în Cupa Monitorul |
| Tenismenii suceveni s-au remarcat la turneul din cadrul noului Circuit „Sportya” |
| Singura localitate din județ fără nici un caz de Covid-19. Până ieri! |
| „La Tribunalul din Suceava” |
| De ce ne rugăm în genunchi? |
| Deosebirile dintre rugăciunea particulară și rugăciunea comună |
| Carantină de noapte pentru nevaccinați la Hârtop; patru comune în scenariul roșu; Salcea și Mitocu Dragomirnei în scenariul galben |
| Peste 600 de suceveni cu Covid sunt internați în spital, doar în cursul zilei de luni prezentându-se la internare 64 de bolnavi |
| Tichetele pentru cei care s-au vaccinat complet din 3 septembrie, disponibile la centrele la care s-au vaccinat |
| Vaccinul Pfizer expirat la 30 septembrie 2021 se administrează în continuare; valabilitatea s-a prelungit prin decizie administrativă |
| Conferința cu tema „Despre nevoia mărturisirii în timpurile creștine de acum”, susținută de maestrul Dan Puric la Dorna-Arini |