|
|
|
|
FOTODoi doctori pensionari tratează pacienții cu Covid din Vatra Dornei, într-un pavilion care are peste 100 de ani
FOTOBaloo, tigrii de la circ, Pic și Poc, Simba și leoaicele sale, vedetele Parcului Zoologic Rădăuți
FOTOMănăstirea Pătrăuți, reînființată după mai bine de 200 de ani. Maicile se vor ocupa de biserica lui Ștefan cel Mare
FOTOUn sucevean a “zburat” de pe trotineta electrică, din cauza obstacolelor de pe trotuar, pe Calea UniriiBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 405 elevi nu s-au prezentat la examenul de matematică din cadrul simulării examenului de evaluare națională |
| 42 de amenzi pentru protestul de luni seară din centrul Sucevei |
| Autobuz TPL care circula spre Rulmentul, suspendat într-o groapă la Șcheia |
| CJ Suceava vrea să construiască un nou campus școlar la Liceul Tehnologic Special Bivolărie |
| Colonelul Timu și comisarul-șef Obreja, alte 30 de zile de arest preventiv |
| „Dulcinella” face „Ziua ta un pic mai dulce” prin deschiderea unui nou Atelier de Cofetărie Artizanală la Fălticeni |
| Fălticenenii care aduc la primărie 50 de PET-uri sau doze de aluminiu vor primi puieți de tuia |
| Flutur după un an de pandemie: Județul Suceava a devenit un exemplu în lupta cu noul coronavirus |
| Fundația Umanitară „Nord 2001” dă startul campaniei umanitare „Răspândește Lumină! Învie speranța!” |
| Investiții de peste 37 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului de distribuție a energiei electrice din județul Suceava |
| Județul Suceava primește un elicopter SMURD care va avea baza la Câmpulung Moldovenesc |
| Mănăstirea Pătrăuți, reînființată după mai bine de 200 de ani. Maicile se vor ocupa de biserica lui Ștefan cel Mare |
| Șofer beat, înregistrat de radar cu viteză excesivă de zece ori, în timpul unei urmăriri prin Suceava |
| Suceveanul Cristi Huiduma, omul care a finanțat jaful ca-n filme soldat cu furtul unor cărți rare, în valoare de 2,4 milioane de euro |
| Un profesor de la Școala Gimnazială Milișăuți, confirmat cu Covid. Nici un elev pozitiv |
| Un sucevean a “zburat” de pe trotineta electrică, din cauza obstacolelor de pe trotuar, pe Calea Unirii |
| Dorel Țugurlan a lăsat în urma sa numai regrete |
| Președintele Federației Române de Handbal vine să viziteze Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor de la Suceava |
| Program încărcat pentru echipa CSU din Suceava în următoarea perioadă |
| Doi doctori pensionari tratează pacienții cu Covid din Vatra Dornei, într-un pavilion care are peste 100 de ani |
| „Prima plută din acest an” |
| Dacă cineva îți face rău, tu fă-i bine |
| Educația religioasă în familie și școlile duminicale |
| „Întinde mâna ta! Și a întins-o, iar mâna lui s-a făcut sănătoasă” |
| Programul activităților comemorative la împlinirea a 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă |
| 154 de locuri Covid libere și 53 de locuri pentru zona tampon, în spitalele din Suceava |
| 551 de persoane în carantină și 381 în izolare la domiciliu, în județul Suceava |
| 60 de noi cazuri de coronavirus depistate la Suceava, care are cea mai mică incidență din țară |
| Expoziția Internațională de Grafică Satirică „Bucovina”, ediția a XV-a |