|
|
|
|
Vasile Lavric, ”mâncătorul de femei” de la Rădăuți, săltat și dus la audieri la București
Nume grele de la Vicov, arestate în dosarul de contrabandă în care sunt cercetați și 7 polițiști de frontieră
FOTOSumele de bani găsite la perchezițiile din dosarul ”Permise și Înmatriculări” depășesc 2,2 milioane de euro
Despăgubiri infime pentru polițiștii uciși sau răniți grav. Cazul Ciprian Sfichi, exemplul cel mai elocventBalul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic

| Aflat sub control judiciar, pădurarul care a atacat mașina unui activist de mediu a fost prins miercuri beat la volan |
| Atmosferă magică și cele mai frumoase cadouri, la Iulius Mall Suceava |
| „Banca de ce (n)-ai nevoie”, program de voluntariat și responsabilitate socială, coordonat de IȘJ Suceava |
| Conducerea unui magazin, amendată pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie |
| Despăgubiri infime pentru polițiștii uciși sau răniți grav. Cazul Ciprian Sfichi, exemplul cel mai elocvent |
| Dosar penal pentru un bărbat care a furat un brad din fața unui supermarket |
| DSP Suceava a primit, joi, o nouă tranșă de vaccin antigripal |
| Flutur: „Spitalul Fălticeni devine al doilea după Spitalul Județean Suceava. Jos pălăria și domnului manager, și domnului primar” |
| Intervenție a doi ofițeri ISU aflați în trafic, pentru salvarea victimelor unui accident |
| ”Lotul” arestaților de la Permise și Înmatriculări Suceava își va petrece Crăciunul după gratii |
| Nume grele de la Vicov, arestate în dosarul de contrabandă în care sunt cercetați și 7 polițiști de frontieră |
| O femeie plecată de acasă a găsit o familie de romi mutată în locuința sa |
| Parteneriat între Gheorghe Flutur și Cătălin Coman pentru construcția centurii municipiului Fălticeni |
| Patinoarul Areni se deschide de săptămâna viitoare, cu măsuri suplimentare |
| Peste 2.000 de copii și vârstnici au primit daruri din partea voluntarilor înscriși la Olimpiadele faptelor bune |
| Plafonul pentru care se acordă ajutoarele de încălzire, majorat la 800 de lei |
| Primele 4.080 de tablete, așteptate în acest weekend de Inspectoratul Școlar Județean Suceava |
| Sumele de bani găsite la perchezițiile din dosarul ”Permise și Înmatriculări” depășesc 2,2 milioane de euro |
| Țigări de contrabandă de aproape 80.000 de euro și un microbuz, capturate în zona de munte |
| Un prim proiect european Erasmus+ KA1 la Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu”, Dumbrăveni |
| Zvoriștea a revenit în zona verde, Putna intră în scenariul galben pentru Covid |
| Atac dur al deputatului Daniel Popescu la conducerea USR Suceava: „Organizația a fost acaparată de o mână de oportuniști, inclusiv personaje cu rădăcini adânci în fostul PCR” |
| Deputatul Ioan Balan susține transportul public ecologic și iluminatul public ecologic |
| Eugen Bejinariu: Doar PSD poate stopa declinul economic al României |
| Larisa Blanari: ”Pentru noi, cei din PSD, fiecare om contează și este valoros” |
| Marian Andronache: PMP a fost partidul care a inițiat legea pentru construcția Autostrăzii Nordului |
| Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu: Pentru a continua dezvoltarea, PNL trebuie votat duminică |
| Radu Pentiuc va susține din Senat dezvoltarea relațiilor dintre învățământ și mediul privat, pentru ca absolvenții să se integreze pe piața muncii |
| ”Suceava nu-și poate permite să aștepte ca Vlad Popescu Piedone să-și amintească de acest județ” |
| Votul, superputerea oamenilor de rând! |
| Liga Zimbrilor continuă să se confrunte cu cazuri de COVID-19 |
| România a început Campionatul European cu stângul |
| Suceveanul Vlad Ciobanu are o carieră internațională de succes ca arbitru de futsal |
| Iarna, când merii înfloresc a doua oară |
| „Furtună la Ostra” |
| A apărut primul volum al Acatistierului Sfinţilor Români |
| În Ortodoxie nu există drum închis |
| Sfânta Muceniță Varvara - ocrotitoarea minerilor |
| Din nou avem în județul Suceava multe cazuri de infectare cu coronavirus: 126 de suceveni, din 611 testați |
| De-ale gurii...și gâtlejului (9). Rustice |