|
|
|
|
Un inspector școlar, un director de școală, o educatoare și un profesor, confirmați cu Covid-19
Flutur anunță că a început construcția de sensuri giratorii pe drumurile județene
FOTOParcul Șipote și pădurea Zamca au fost transferate de Guvern municipiului Suceava
FOTOCrucea, semnul și sensul lucrării de slujire a MântuitoruluiBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| Angajată a Școlii „Miron Costin” Suceava, luată cu ambulanța după ce i s-a făcut rău la școală |
| Cu 75 de cazuri noi de Covid, județul Suceava a ajuns pe locul doi pe țară, după București |
| Daniela Ceredeev, profesor Merito, noul inspector școlar de religie la IȘJ Suceava |
| Depistat cu alcoolemie la volan, după ce a fost implicat într-un accident |
| Documentele medicale necesare copiilor la începerea școlii |
| Elevii și studenții care primesc pensii de urmaș trebuie să depună adeverințele de studii la Casa de Pensii Suceava |
| Flutur anunță că a început construcția de sensuri giratorii pe drumurile județene |
| Gheorghe Flutur a apreciat investițiile primarului din Comănești în modernizarea școlilor din comună |
| Încă trei cadre didactice și 10 fotbaliști, confirmați cu Covid |
| Inspectorul școlar Tatiana Vîntur, unul dintre cei 50 de câștigători ai proiectului național „CRED” - generația 2020 |
| O clasă de la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni începe școala în carantină |
| O familie din Vatra Moldoviței sărbătorește 70 de ani de căsătorie |
| Ordin de protecție provizoriu instituit pentru o femeie lovită de soțul agresiv |
| Parcul Șipote și pădurea Zamca au fost transferate de Guvern municipiului Suceava |
| Prefectul a emis ordin de încetare a mandatului primarului din Vicovu de Sus |
| Primarul din Pojorâta cere explicații referitoare la testarea Covid a profesorilor din zona de munte |
| Profesorul Petru Tomegea a lansat recent volumul „Argoul şcolar” |
| Reguli și recomandări de conduită sanitară pentru elevi |
| Subvenție pentru cazarea privată a studenților USV în noul an universitar |
| Târgul produselor turcești, în parcarea Iulius Mall |
| Bogdan Marasin a jucat finala Turneului Platinum de la Mamaia |
| CSU Suceava a cucerit două medalii la Naționalele de seniori |
| Meciul Sporting Juniorul Vaslui – Bucovina Rădăuți a fost amânat pe motiv de coronavirus |
| Meciurile Cupei Monitorul continuă și în acest weekend |
| Victorie pentru CSU Suceava la debutul turneului pentru promovare |
| Crucea, semnul și sensul lucrării de slujire a Mântuitorului |