|
|
|
|
FOTOSlujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen este oficiată de Mitropolitul Teofan, ÎPS Teodosie și PS Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoți
15 cuvinte nemuritoare de la Părintele Arhiepiscop Pimen
FOTOPelerinaj la sicriul Părintelui Arhiepiscop Pimen, depus în Catedrala Arhiepiscopală din cadrul Mănăstirii ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava
Direcția Silvică Suceava aduce un pios și ultim omagiu lui ÎPS Pimen, în numele tuturor slujitorilor păduriiBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| Acord pentru susținerea elevilor etnici români din Regiunea Cernăuți, pentru păstrarea și promovarea culturii românești |
| Angelica Fădor: ”Aproape 5.000 de firme românești au aprobate credite prin programul IMM Invest” |
| Celula Comună de Criză USR PLUS din Suceava: “Trecerea la starea de alertă și ridicarea măsurii de carantinare nu înseamnă că pericolul a trecut!” |
| CJ Suceava suplimentează fondurile pentru lucrările la drumurile Câmpulung Moldovenesc-Rarău și Pleșa-Solonețu Nou |
| Clasa a V-a, din toamna anului școlar 2020-2021, la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți |
| Datele din iunie 2020, la care zboruri la/de la Milano, Roma și Londra sunt anulate |
| Direcția Silvică Suceava aduce un pios și ultim omagiu lui ÎPS Pimen, în numele tuturor slujitorilor pădurii |
| Doar trei cazuri noi de COVID-19 în județul Suceava |
| Două noi decese cauzate de coronavirus, în județul Suceava |
| Flutur anunță alocarea de fonduri pentru a pregăti revenirea la normal a Spitalului Județean Suceava |
| ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „ÎPS Pimen a fost o lumină vie! Nu numai pentru Bucovina, ci și pentru întregul neam românesc” |
| Lemn fără acte confiscat și plase de pescuit distruse, în urma acțiunii jandarmilor |
| Mesaj de recunoștință din partea Serviciului de Ambulanță pentru cei care au ajutat în lupta cu COVID-19 |
| Pelerinaj la sicriul Părintelui Arhiepiscop Pimen, depus în Catedrala Arhiepiscopală din cadrul Mănăstirii ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava |
| Prefectul de Suceava a solicitat Ministerului Sănătății numirea unui nou director la DSP |
| Președintele României: „ÎPS Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii și semenilor, și-a consacrat eforturile misionare păstrării identității românești” |
| Prințul Nicolae al României: „Îi datorez ÎPS Pimen întâlnirea mea de acum 28 de ani, de Sfintele Paști, cu poporul român și cu Regele Mihai, bunicul meu” |
| Producții agricole sub semnul întrebării, după o primăvară rece, cu fluctuații de temperatură și ploi puține |
| S-au repus în circulație trenurile pe ruta Suceava – Cacica și retur |
| Și-a infectat cu bună știință cu HIV/SIDA vecinul minor pe care l-a ademenit cu dulciuri, bani și jocuri pe calculator |
| Șofer rănit după ce mașina i-a fost lovită de un autoturism care a intrat pe contrasens |
| Transporturi ilegale de material lemnos, interceptate la Cârlibaba și Sucevița |
| Un ultim omagiu din partea Primăriei Suceava pentru ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților |
| Universitatea „Ștefan cel Mare” lansează noul website www.usv.ro |
| Echipa Juniorul Suceava a câștigat Liga a IV-a Online |
| Foresta încearcă se ajungă în eșalonul secund prin toate metodele |
| Suceveanul Răzvan Gavriloaia a fost privat de titlul de campion al României, cu Dinamo, în urma unei decizii îndoielnice, luate în birourile Federației Române de Handbal |
| „Fructe de pădure” |
| 15 cuvinte nemuritoare de la Părintele Arhiepiscop Pimen |
| Căutând voia lumii, restrângem timpul oferit lui Dumnezeu |
| De la ciumă la coronavirus (10 a). Molime |
| Muzică, teatru, conferințe, bucătărie evreiască, la a treia ediție a Festivalului Limbii și Teatrului Idiş |
| Spectacole de teatru online, ÎN LOC DE Zilele Teatrului Matei Vișniec 2020 |