|
|
|
|
În patru comune din zona carantinată nu mai există nici o persoană infectată cu COVID-19
Spitalul Municipal Rădăuți a fost ridicat în rang începând de luni
FOTOTupeul contrabandiștilor a atins cote maxime: au incendiat mașina unui polițist de frontieră, lângă trei instituții cu pază militarizată
Astăzi s-a triplat numărul de cazuri noi de COVID în județ: 34, față de 11 cazuri noi, câte au fost marțiBalul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic

| A înnebunit lumea: cireșe la 60-70 lei/kg |
| Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava: ”Nu suntem de acord cu susținerea examenelor naționale în format clasic” |
| Arestul poliției județene a fost redeschis cu un singur ”cazat” după gratii |
| Asociația „Licuricii fericiți” a ajutat peste 250 de persoane vârstnice și 200 de copii din familii vulnerabile |
| Asociația „Rădăuțiul Civic” lansează prima aplicație mobilă din Bucovina ce reunește restaurante și producători locali |
| Au început plățile pentru șomajul tehnic aferent lunii aprilie |
| Cel mai mic număr de cazuri noi de COVID de până acum, în județ: doar 11 cazuri noi, de luni până marţi |
| Daruri și scrisori de susținere, de la copii abandonați, pentru băiețelul cu familia infectată cu COVID, preluat temporar de Protecția Copilului |
| Două gospodării au fost cuprinse de flăcări în cursul serii de luni |
| Ediția din acest an a Festivalului „Zile și Nopți Studențești” se mută online |
| Flutur: Propunerea de ridicare a carantinei în Suceava este susținută de argumente temeinice tehnice, medicale și epidemiologice |
| Încă doi suceveni pe lista deceselor COVID, transmisă marți de Grupul de Comunicare Strategică |
| Infracțiuni rutiere depistate în timpul controalelor efectuate de polițiști |
| Măsuri de siguranță luate pentru protejarea participanților la ședințele instanțelor de judecată |
| Octavian Ilisoi: ”Plafonarea prețurilor, o mare păcăleală a Guvernului Orban” |
| Pâine, plăcinte, colaci, prăjituri, torturi și alte bunătăți de la Mopan, livrate sucevenilor acasă |
| Pensionarii de invaliditate din județ pot să transmită prin poştă actele pentru revizuirea dosarelor medicale |
| Preşedintele CJ propune înfiinţarea staţiunii turistice unice “Bucovina”, din care să facă parte Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului |
| Spitalul Municipal Rădăuți a fost ridicat în rang începând de luni |
| Stan consideră că legea pentru reglementarea stării de alertă nu poate intra în vigoare săptămâna aceasta |
| Tupeul contrabandiștilor a atins cote maxime: au incendiat mașina unui polițist de frontieră, lângă trei instituții cu pază militarizată |
| Foresta a trimis o cerere la FRF prin care solicită să promoveze direct în Liga a II-a |
| Fundașul Andrei Alecsandru, de la Bucovina Rădăuți, va juca în viitorul sezon în Liga a II-a |
| Mi-e dor de normalitate |
| Leonardo Badea (BNR): Sporirea versatilității economiei locale în contextul reconstrucției post-pandemice |
| „Strălucirea nocturnă” |
| „Dependenţa de nefericire“, un mod de a trăi |
| Discernământul este o nestemată rară! |
| Mesaj spiritual în timp de pandemie |