|
|
|
|
Chiriașii din unele centre comerciale reclamă că proprietarii nu doresc să accepte suspendarea activității pentru o anumită perioadă
Doi medici din prima linie, infectați cu COVID -19. Numărul total al cazurilor din județul Suceava a ajuns la 9
400 de combinezoane donate de Gigi Becali au ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți
Octavian Ilisoi: ”Autoritățile veterinare sucevene sunt pregătite să facă testele pentru coronavirus”Balul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| 12 incendii de vegetație produse într-o zi de suceveni inconștienți, în plină pandemie |
| 400 de combinezoane donate de Gigi Becali au ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți |
| A scăpat mașina de sub control și a intrat într-un tânăr aflat pe trotuar |
| ACET Suceava suspendă temporar activitatea de relații cu publicul, dar asigură continuitatea serviciilor de furnizare a apei și de canalizare-epurare |
| Administratorul depozitului de la Moara refuză deșeurile de la persoanele în autoizolare |
| Autospecială de Poliție de Frontieră avariată de un contrabandist, după o urmărire cu focuri de armă |
| Când sicriele nu mai încap în camerele mortuare |
| CFR închide temporar agențiile de voiaj, având în vedere scăderea traficului |
| Chiriașii din unele centre comerciale reclamă că proprietarii nu doresc să accepte suspendarea activității pentru o anumită perioadă |
| Direcția Silvică Suceava plantează șase milioane de puieți în campania de împăduriri de primăvară |
| Doi medici din prima linie, infectați cu COVID -19. Numărul total al cazurilor din județul Suceava a ajuns la 9 |
| Elevii de la învățământul profesional dețin „recordul” la chiul, cu 33 de absențe/ elev |
| Flutur: ”Guvernul a dat undă verde pentru construcția conductei de gaze naturale Pojorâta - Vatra Dornei” |
| Guvernul României va plăti 75% din șomajul tehnic, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut |
| Hotelul Mandachi din Suceava este pus gratuit la dispoziția cadrelor medicale care nu vor să meargă acasă de teamă să nu-și infecteze familiile |
| Incendiu extins la două gospodării la Adâncata. Un bărbat disperat să stingă focul a suferit arsuri |
| Nicoleta Bogoș: „HABAR N-AVEȚI CE ÎNSEAMNĂ SĂ VREI SĂ TRĂIEȘTI!” |
| Numărul donatorilor de sânge a scăzut dramatic, în județul Suceava |
| Octavian Ilisoi: ”Autoritățile veterinare sucevene sunt pregătite să facă testele pentru coronavirus” |
| Prefectul a cerut spitalelor din județ să constituie „comandamente de criză” |
| Primăria Berchişeşti limitează activitatea cu publicul şi igienizează toate instituțiile din comună |
| Primăria Gura Humorului și-a suspendat activitatea directă cu publicul |
| Pușcărie de la 6 luni până la 7 ani pentru cei care nu respectă regulile de prevenire a infecției cu noul coronavirus |
| Să ajutăm personalul medical sucevean! |
| Salonul de Primăvară al Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști – Filiala Suceava, deschis pe grupul de Facebook UAPR-SV |
| Sucevenii care au contracte de muncă peste hotare pot solicita stagiile de cotizare din România la AJOFM |
| Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă de alt tânăr a intrat într-un cap de pod |
| Universitatea Suceava, în Top 10 universități din țară, privind prezența și popularitatea pe internet |
| Ajutorul anunțat de guvern, mană cerească pentru sportul sucevean |
| Chiar dacă a închis campionatul Diviziei A1, Federația n-a luat nici o decizie în privința eșalonului secund, acolo unde activează CSM Suceava |
| Majic, pivotul celor de la CSU, este obligat să rămână la Suceava, departe de familie, după ce nu a putut intra în țara natală |
| Prea s-au înmulțit bunicii |
| Lucian, Kalmar – Suedia: “Aici se încearcă să se mențină liniște în rândul populației, cât mai puțină panică” |
| Mărturia unei sucevence infectate cu COVID-19 |
| Electrificarea |
| Fericiţi sunt cei ce-şi poartă crucea până la capăt |
| Mai multă credință înseamnă mai puțină tristețe |
| Mi-e rușine să fac semnul crucii în public! |
| Badea George Coșbuc |