|
|
|
|
VIDEOFOTONicoleta Bogoş, dăscăliţa care a creat asociaţia donatorilor de zâmbete, de lumină şi de visuri împlinite
FOTONu avea permis de conducere, dar a plecat la drum, a derapat cu maşina, s-a răsturnat şi a muritBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| Băut şi fără permis, a lovit un cap de pod şi un gard şi a ajuns la spital împreună cu prietena |
| Cadariu le solicită parlamentarilor PSD de Suceava să nu atenteze la siguranţa şi bunăstarea judeţului prin blocarea sau întârzierea Legii bugetului pe 2020 |
| Clădirea Brigăzii Silvice Poiana Stampei s-a aprins din cauza coşului de fum deteriorat |
| Comemorarea eroilor Revoluţiei Române |
| Doi soţi care au mers la duşul de la Baia Comunală din Siret au murit în condiţii suspecte |
| Investiţii la Dărmăneşti pentru modernizarea mai multor drumuri din comună |
| Lipsa apetitului sexual – cauze şi soluţii (I) |
| Maraton pentru pompierii suceveni, care au avut câte două intervenţii pe oră |
| Nu avea permis de conducere, dar a plecat la drum, a derapat cu maşina, s-a răsturnat şi a murit |
| O şoferiţă care transporta ţigări de contrabandă a rămas şi fără marfă, şi fără maşină |
| Peste o sută de oameni s-au chinuit să stingă un incendiu după ce un inconştient a aruncat un chiştoc de ţigară aprins |
| Primarul din Berchişeşti, Violeta Ţăran, l-a ajutat pe Moş Crăciun să ofere daruri copiilor din şcolile şi grădiniţele din comună |
| Revedere emoţionantă a profesorilor care au predat limba română pentru studenţii străini înainte de 1989 |
| Rochii elegante pentru petrecerea dintre ani |
| TNL Rădăuţi a finalizat cu succes cea de-a patra ediţie „DONATHLON” |
| Echipele de juniori de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava evoluează cu bune rezultate în Campionatul Naţional |
| La Cupa Moş Crăciun de la Suceava toţi copiii au fost câştigători |
| Moș Crăciun a venit la fotbaliștii de la Luceafărul Bucovina |
| Nicoleta Bogoş, dăscăliţa care a creat asociaţia donatorilor de zâmbete, de lumină şi de visuri împlinite |
| Patru cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 6 Suceava, la Florenţa, în cadrul proiectului Erasmus + |
| „Un administrator silvic inconştient” |
| Hristos şi „hainele de piele” |
| Decernarea premiilor Fundaţiei Culturale a Bucovinei, la Biblioteca „I.G. Sbiera” |
| Premiile Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru cărţi publicate în anul 2018 |