|
|
|
|
Cum scăpăm de stres
La 23 de ani, condamnat cu executare pentru trei infracţiuni de conducere fără permis
Deputatul sucevean Alexandru Băişanu este purtătorul de cuvânt al noului partid Forţa Naţională
FOTOMinistrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a participat la festivitatea de aniversare a 95 de ani a Colegiului MilitarBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| Accident cu trei răniţi, la ieşirea din Suceava spre Moara |
| Aplicaţia “SuceavaCityApp”, de promovare a oraşului, lansată la Târgul de Turism al României |
| Balan îi cere lui Stan să se delimiteze de „campania monstruoasă” promovată de Olguţa Vasilescu şi Codrin Ştefănescu |
| Cum scăpăm de stres |
| Deputatul Angelica Fădor: Guvernul PNL nu va lăsa fără bani localităţile cu probleme financiare |
| Deputatul sucevean Alexandru Băişanu este purtătorul de cuvânt al noului partid Forţa Naţională |
| Doi biciclişti răniţi, după ce au comis erori grave în trafic |
| Doi suceveni, arestaţi la Cluj după ce au fost prinşi cu aproape un kilogram de canabis |
| Două autoturisme, avariate de un taximetru condus de un şofer mort de beat |
| Individul implicat în dubla tragedie de la Câmpulung, arestat pentru conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului |
| La 23 de ani, condamnat cu executare pentru trei infracţiuni de conducere fără permis |
| Lungu cheamă sucevenii să voteze masiv pentru Klaus Iohannis pentru că „şi scorul contează” |
| Mii de pachete de țigări de contrabandă, ascunse în plafonul unor autoutilitare, descoperite de polițiștii de frontieră |
| Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a participat la festivitatea de aniversare a 95 de ani a Colegiului Militar |
| Şcoala Generală Berchişeşti a găzduit o reuniune managerială cu tema „Leadership versus management în cultura organizaţională a şcolii” |
| Şoferi băuţi urmăriţi în trafic, după ce au refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor |
| Spectacolul „Acasă-i România”, oferit sucevenilor de Ziua Bucovinei |
| Un şofer trimis în judecată pentru că ar fi favorizat un accident mortal din cauza vitezei, declarat nevinovat de judecători |
| Bucovina Rădăuți reuşeşte scorul etapei |
| CSM Suceava reuşeşte două victorii în două zile în cadrul Diviziei A2 |
| Foresta câştigă în prelungiri duelul cu CSM Bacău |
| Rugbiştii suceveni au încheiat turul cu o înfrângere drastică la Năvodari |
| Siretul Dolhasca s-a distanţat în fruntea clasamentului |
| Șomuz obţine doar o remiză pe teren propriu |
| „Campionatele naţionale de ski de la Vatra Dornei” |
| Despre educaţie, valori şi modele cu Stavrofora Irina Pântescu - Întâia stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ şi Maica Gabriela Platon, stareţa Mănăstiri Voroneţ |
| „Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama”, în turneu în oraşele din judeţ, în ţară şi în Italia |