|
|
|
|
Ţigările de contrabandă de pe piaţa neagră s-au scumpit semnificativ în ultimele săptămâni
FOTOÎnceperea unui nou an, anunțată cu sunet de șofar membrilor comunității evreiești din Suceava
S-au urcat băuți la volan, au spart o casă și au furat tot ce le-a stat în cale, după care s-au răsturnat cu mașina lângă calea ferată
FOTOFlutur a dat startul lucrărilor de modernizare a drumului spre Rarău, prin Izvorul AlbBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| A încercat să-i inducă în eroare pe polițiști, dar s-a ales cu dosar penal |
| Acoperirea vaccinală pentru rujeolă la Suceava, de 66,2 și 84,35%, rămâne sub cea recomandată de OMS, de 95% |
| Biroul francez își reia miercuri activitatea după vacanța de vară |
| „Blana con Dios. Starea 23. Oameni SH’OU”, proiect muzical marca Sergiu Corbu Bondor, la Biblioteca Bucovinei |
| Casă cuprinsă de flăcări în cursul nopții, la Tișăuți |
| Dan Ioan Cușnir: "Dacă Ion Lungu ar fi vizitat Egiptul, ne trezeam cu piramide la intrarea în Suceava" |
| „Fără Zahăr” revine pe scena Universității |
| Flutur a dat startul lucrărilor de modernizare a drumului spre Rarău, prin Izvorul Alb |
| Începerea unui nou an, anunțată cu sunet de șofar membrilor comunității evreiești din Suceava |
| Lucrările de reabilitare de pe strada Viitorului, din Obcini, aproape finalizate |
| Maricela Cobuz: Universitatea Suceava a format mii de studenți și tinere valori pentru Regiunea de Nord-Est și nu numai |
| O familie îi acuză pe poliţiști că mușamalizează furtul a două ATV-uri |
| Președintele CJ Suceava și Mihăiţă Negură au stabilit mai multe priorităţi pentru dezvoltarea turismului în masivul Rarău |
| Primarul Ion Lungu le promite studenţilor USV carduri pentru transport local gratuit, din 2020 |
| Primarul Tatar şi-a prezentat bilanţul de activitate de la începutul mandatului |
| Profesoara Valerica Vasilica Maxim a murit în urma unui accident casnic stupid |
| S-au urcat băuți la volan, au spart o casă și au furat tot ce le-a stat în cale, după care s-au răsturnat cu mașina lângă calea ferată |
| Studenţii Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava au început, ieri, cursurile |
| Ţigările de contrabandă de pe piaţa neagră s-au scumpit semnificativ în ultimele săptămâni |
| Workshopul internațional „O istorie a traducerilor în limba română”, la USV |
| Foresta va întâlni pe Dinamo București în optimile Cupei României |
| Forestierul Aurel June a fost convocat la lotul național Under 19 pentru turneul de calificare la Europene |
| O nouă etapă cu goluri multe în Liga a V-a |
| Sterian Andrieș a câștigat Cupa Conest Iași |
| Suceveanca Simina Străchinescu a semnat cu „U” Cluj şi va juca în prima ligă de volei din România |
| Pintea: În sănătatea publică, prevenţia are un rol primordial |
| „Aniversarea Împăratului” |
| Copiii din Grupa de Cateheză a Bisericii „Sfântul Dumitru” Suceava au vizitat ținuturile Buzăului și Vrancei |
| În parohia Poina - Zvoriştea se va construi o biserică închinată Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei |
| Pictura bisericii “Sfântul Gheorghe” din Costâna a fost sfinţită |
| Hoţi, recepţie şi timocraţie |
| Premiile Festivalului naţional de poezie "Nicolae Labiş", ediţia a 51-a |
| „Toamnă la Voroneț”, Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie, ediția a XXXIX-a, și-a desemnat câștigătorii |