|
|
|
|
VIDEODepăşire inconştientă, în curbă, efectuată de şoferul unei maşini MAI a Prefecturii Suceava
Drumul cu trenul de la Suceava la București va dura cinci ore după 15 octombrie
VIDEOFOTOSuceveanul Dănuţ Crainiciuc a obţinut titlul „Best of show” cu Dacia sa la jubileul Renault 12 din Franţa
VIDEOFOTOUn şofer grăbit a făcut prăpăd cu maşina în curtea unei caseBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| A ajuns la spital în stare gravă, după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară |
| Aproape 450 de suceveni beneficiază direct de modernizarea a trei străzi din Centru |
| Beat criţă şi fără permis, a plecat la plimbare cu mopedul şi a ajuns la spital |
| Biserica Sf. Ilie din Şcheia, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, va fi restaurată cu fonduri europene |
| Depăşire inconştientă, în curbă, efectuată de şoferul unei maşini MAI a Prefecturii Suceava |
| Deputatul Mihalescul i-a interpelat pe miniștrii Dezvoltării Regionale și Transporturilor pe tema transportului școlar |
| Două incendii au afectat trei gospodării, în interval de câteva ore |
| Drumul cu trenul de la Suceava la București va dura cinci ore după 15 octombrie |
| Ediția de anul acesta a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina” va avea loc în centrul Sucevei |
| Femeia care şi-ar fi ucis trei dintre copii a avut discernământ la comiterea faptelor |
| Finanțări de 140 de milioane de euro ar putea fi accesate de municipiul Suceava de la Banca Mondială |
| Început de an școlar la Gulia. Elevii sunt relocați la Săndeni până la finalizarea reabilitării școlii din sat |
| Interes pentru specializarea Asistență medicală generală, din prima zi de admitere |
| La Simfonii de Toamnă s-au strâns 16.000 de euro pentru o familie cu probleme, din Dolhasca |
| Ministerul Educației elimină obligativitatea corectării lucrărilor de la bac în alte județe |
| Model inovativ de ucenicie și angajare a tinerilor cu dizabilități, tineri care au abandonat școala, romi sau migranți, în județul Suceava |
| Pista pentru elicoptere de pe Spitalul de Urgență Suceava va fi finalizată la sfârșitul anului viitor |
| Reţinut 24 de ore după gratii, pentru mai multe infracţiuni cu violenţă |
| Suceveanul Dănuţ Crainiciuc a obţinut titlul „Best of show” cu Dacia sa la jubileul Renault 12 din Franţa |
| Supărat că nu a fost chemat la o nuntă cu 900 de invitați, un bărbat a intrat peste petrecăreți la întorcătură și i-a luat la bătaie |
| Un şofer grăbit a făcut prăpăd cu maşina în curtea unei case |
| A început sezonul 2019-2020 al Cupei României „Railex” |
| Cezar Onciu s-a calificat în semifinalele Cupei Monitorul la Categoria Principală, -40 de ani |
| CSU Suceava și LPS Suceava au început noul sezon cu victorie |
| David Dumitru a câștigat turneul de dublu organizat de TC „Micul As” Iași |
| Foresta s-a calificat în şaisprezecimile Cupei României după victoria de pe Areni, cu Aerostar Bacău |
| LPS Suceava s-a impus în deplasarea de la LPS Vaslui |
| Piața de electro-IT&C din România ar putea depăși maximul istoric în 2019 |
| Viorica Dăncilă, menționată pe o placă din piatră pusă pe o școală din Maramureș |
| Vrancea: Bărbat amendat după ce a anunțat la 112 că i-a fost răpită concubina. Femeia îl părăsise |
| „Amintire din munţii Bucovinei” |
| Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Cămârzani |
| Nevoia de identitate creştină - nevoia de Hristos |
| Şcoala şi Biserica susțin educația elevilor de la sate şi oraşe |
| Gala de premiere „10 pentru folclor”, ediția a IV-a, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava |
| Premiile „Roman Istrati” 2019 şi Expoziţia de Acuarelă „BOAbă de culoare” |