|
|
|
|
FOTOZonele frecventate de tineri la ceas de seară, luate la puricat de poliţişti şi jandarmi
Semnul lui Iona
Flutur: Klaus Iohannis este garantul normalităţii, al echilibrului, al performanţei şi al lucrului bine făcut
FOTORoşiile negre, „vedetele” din ferma legumicultorului MătrăşoaiaBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava

| Amintiri din Comunism |
| Flutur: Klaus Iohannis este garantul normalităţii, al echilibrului, al performanţei şi al lucrului bine făcut |
| Începând cu 15 august, La Strada reduce cu 70% preţul la sandale, pantofi, ghete, cizme şi saboţi |
| Întâistătătorul Bisericii Armene din România, Episcopul Datev Hagopian, va fi prezent la Hramul Mănăstirii Hagigadar |
| Ore de foc pentru pompierii suceveni: trei intervenţii în doar câteva ore |
| Peste 100 de participanți la parada motocicliștilor, care a încheiat Bucovina Motorfest 2019 |
| Reabilitarea termică a aproape 1000 de apartamente din Suceava intră în etapa de proiectare |
| Roşiile negre, „vedetele” din ferma legumicultorului Mătrăşoaia |
| Şi-a lovit soţia şi a ajuns în spatele gratiilor |
| Ţigări de contrabandă, vândute în Siret de doi ucraineni |
| Turiştii care vin în judeţul Suceava, sfătuiţi de poliţişti cum să se păzească de hoţi |
| Un motociclist de numai 19 ani a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident de circulaţie |
| Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod |
| Zonele frecventate de tineri la ceas de seară, luate la puricat de poliţişti şi jandarmi |
| Foresta a pierdut amicalul cu Aerostar Bacău |
| În weekend s-au disputat alte nouă partide |
| LPS Suceava a câștigat titlul de campioană națională a României pe echipe la cadeți |
| Mijlocașul Ruben Sumanariu s-a reîntors la Foresta Suceava, după un an petrecut în Liga I la Sibiu |
| Șomuz Fălticeni și CSM Bucovina Rădăuți au remizat și-an al doilea meci test direct disputat în această vară |
| Peste 940 violuri și 19.800 cazuri de violență domestică, în primele 6 luni din 2019 în țară |
| Un băiat de 15 ani a sunat la 112 și a anunțat că a fost răpit |
| Un funcţionar public câştigă, în medie, cu 58% mai mult decât angajaţii din restul economiei |
| „Îndrumări de toamnă” |
| 3 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Laurențiu Milici |
| De ce a spus Hristos „nu mă veţi avea tot timpul cu voi”? |
| Semnul lui Iona |
| Festivalul „Cântecul cetinii”, la Dorna Arini |