|
|
|
|
Şase mărgineni au demonstrat, ieri, la Putna, că tradiţionalele lor mantale de lână protejează corpul de radiaţia UV şi de caniculă
Cezar Ioan Dumitru, alias „Creţu”, unul dintre suspecţii furturilor din casele oamenilor de afaceri suceveni, condamnat cu executare
Ofiţerul Petrică Jucan îşi va redobândi toate drepturile financiare şi va reveni ca şef al Serviciului Rutier
FOTOPoţi vedea şi fără ochelariBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| Anunţ privind finalizarea implementării proiectului POR 2.1A Microîntreprinderi |
| Băut şi fără permis, un tânăr s-a răsturnat cu maşina în toiul nopţii, la Vultureşti |
| Bogdan Gheorghiu: Odată cu revenirea echipei PNL la guvernare, județul Suceava va avea şansa repornirii motoarelor investiționale |
| Cezar Ioan Dumitru, alias „Creţu”, unul dintre suspecţii furturilor din casele oamenilor de afaceri suceveni, condamnat cu executare |
| Copiii și tinerii din sistemul sucevean de protecție specială vor beneficia de tabere la mare și la munte |
| Doi medici trimişi în judecată pentru ucidere din culpă au fost achitaţi de Judecătoria Suceava |
| Doi tineri judecați pentru tâlhărirea unor bătrâni în case, achitați din lipsă de probe |
| Humorenii plecați în turul țării cu bicicletele se întorc astăzi acasă |
| Încă un val de emoţii pentru cei peste 6.000 de absolvenţi de-a VIII-a. Urmează înscrierea şi admiterea la liceu |
| La Vatra Dornei va avea loc o nouă ediție a festivalului „Bucovina Acoustic Park” |
| Lansarea proiectului „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educaţională pentru învăţământul general obligatoriu la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti, judeţul Suceava” |
| Lucrările candidaților de la bacalaureat vor fi corectate la Iași |
| Ofiţerul Petrică Jucan îşi va redobândi toate drepturile financiare şi va reveni ca şef al Serviciului Rutier |
| Pagube de 150.000 de lei în urma unui incendiu care a mistuit o gospodărie din Cacica |
| Patru chioşcuri, incendiate în bazarul din centrul municipiului |
| Pelerinii de la Putna, întâmpinaţi în poarta mănăstirii de stareţul Melchisedec, cu icoana Sfântului Voievod Ştefan, spre închinare |
| Poţi vedea şi fără ochelari |
| Primăria Berchișești va finaliza lucrările de modernizare a cinci kilometri de drumuri |
| Promoții estivale de până la 70%, la Iulius Mall Suceava |
| Şase mărgineni au demonstrat, ieri, la Putna, că tradiţionalele lor mantale de lână protejează corpul de radiaţia UV şi de caniculă |
| Șofer declarat nevinovat pentru accidentarea mortală a unui pieton, dar condamnat pentru că a fugit de la fața locului |
| Start ediţiei a XXVIII-a a Festivalului Internaţional de folclor „Arcanul” |
| Tânăra care i-a băgat cuţitul în spate unei italience va răspunde pentru tentativă de omor calificat |
| Un coş de fum neprotejat a dus la izbucnirea unui incendiu la Chilişeni |
| Virginel Iordache: Ştefan cel Mare este reper indispensabil al conștiinţei că aparţinem unei comunităţi istorice căreia îi spunem naţiunea română |
| Voievodul Ștefan cel Mare, comemorat în municipiul Suceava, la 515 ani de la moartea acestuia |
| CSȘ Gura Humorului a devenit vicecampioană a României la juniori sub 14 ani |
| Foresta l-a transferat pe atacantul Științei Miroslava Alexandru Marin |
| Șapte meciuri în programul zilei de azi al Cupei Monitorul |
| Selecționata AJF Suceava și-a aflat adversarii de la turneul din Belgia |
| Sportivii de la CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi s-au remarcat la Cupa României |
| Arafat: Ne confruntăm cu refuzul pacienților de către spitalele regionale |
| Sorina Pintea: Vom crea patru centre de trombectomie mecanică |
| „Ctitoria Movileştilor din Burdujeni, în reparaţie” |
| Liturghie arhierească la Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Români” din Gura Humorului |
| „Satul din inima mea” |