|
|
|
|
Preşedintele României a promulgat legea „anti-lene” iniţiată de către deputatul sucevean Alexandru Băişanu
Avocatul care a încercat să păcălească o clientă, găsit vinovat şi condamnat de magistraţii de la Instanţa Supremă
Lungu: "Construirea unui bloc nou se autorizează dacă sunt îndeplinite condițiile tehnice"
40 de polițiști noi, care acoperă o cincime din deficit, repartizați pentru SuceavaBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 18 elevi ai Colegiului Silvic din Câmpulung pun pe picioare o afacere cu suveniruri |
| 40 de polițiști noi, care acoperă o cincime din deficit, repartizați pentru Suceava |
| Activităţi organizate de Grupul Local de Tineret din Câmpulung Moldovenesc, la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” |
| Aproape 500 de şoferi, verificaţi cu etilotestul în trei zile de controale rutiere |
| Avocatul care a încercat să păcălească o clientă, găsit vinovat şi condamnat de magistraţii de la Instanţa Supremă |
| Biciclist accidentat mortal de un autoturism care circula regulamentar |
| Cea mai mare grădiniţă din municipiul Suceava, închisă din cauza unui focar de meningită virală |
| Cod galben de vreme rea până miercuri seara |
| Comunicat începere proiect „CONSTRUIRE PENSIUNE TURISTICĂ P+1, ANEXE, AMENAJARE CĂI DE ACCES ŞI PARCARE, ÎMPREJMUIRE, RACORD LA UTILITĂŢI”, cod SMIS 115687 |
| Două femei au fost rănite, după ce au încercat să aprindă focul cu benzină |
| Elevii Colegiului „Petru Rareş” s-au întors cu marele premiu de la un concurs de dezbateri |
| Joi va fi dat ordinul de începere a lucrărilor de extindere a gazului metan în Burdujeni Sat |
| Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au păreri diferite în dosarul de corupţie care-l vizează pe un cetăţean turc |
| LA LANSAREA PROIECTULUI ”Creşterea eficienţei energetice la Şcoala Gimnazială Moara Nica, Comuna Moara” |
| Lungu: "Construirea unui bloc nou se autorizează dacă sunt îndeplinite condițiile tehnice" |
| Parteneriat educaţional între Colegiul „Spiru Haret” şi Şcoala Gimnazială Grăniceşti |
| Preşedintele României a promulgat legea „anti-lene” iniţiată de către deputatul sucevean Alexandru Băişanu |
| Prins la volan fără permis, un tânăr a încercat să-i inducă în eroare pe poliţişti |
| Programul “Alegeri Sănătoase”, desfăşurat la Cajvana |
| Promovarea educaţiei juridice în rândul elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava |
| Şase tineri, printre ei patru minori, puşi sub acuzare pentru furturi |
| Șeful Poliției Vatra Dornei, împuternicit adjunct al poliției județene |
| Spitalul orăşenesc Gura Humorului are un nou director medical |
| Stâlpii pentru electricitate în cartierul Europa au fost aduşi, după trei luni de aşteptare |
| Sucevean condamnat pentru clonarea de carduri bancare |
| CSŞ Gura Humorului a reuşit o victorie în deplasare, în ultimele cinci minute ale jocului |
| CSȘ LPS Suceava s-a clasat pe locul III în clasamentul cluburilor la Cupa Someș |
| Cupa Select la tenis dublu și-a desemnat laureații ediției întâi |
| Juniorii mari de la LPS Suceava s-au remarcat în acest debut de sezon |
| LPS CSŞ Suceava este liderul seriei după două etape |
| LPS Suceava a reuşit scorul etapei |
| Preşedintele FIFA a transmis condoleanţe familiei lui Ilie Balaci |
| ”Games of a lifetime”, la Şcoala Gimnazială ,,George Voevidca” din Câmpulung |
| Bărbat urmărit international pentru sclavie în Italia, prins acasă, în Bistrița-Năsăud |
| 24 Octombrie |
| Dacă tu însuţi nu-ţi dovedeşti în sufletul tău că Dumnezeu există, nimeni nu ţi-o va putea dovedi vreodată |
| Este necesar ca soţii să fie mai legaţi unul de celălalt, decât de părinţi |
| Sfântul Mare Mucenic Areta |
| Două expoziţii de artă fotografică, vernisate joi la Suceava şi Gura Humorului |
| Premieră teatrală, joi, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava |
| Spectacolul „Actriţele”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava |