|
|
|
|
Cuşnir: "Ion Lungu mai face o încercare pentru a distruge urbanistic municipiul Suceava"
Poliţiştii au intervenit în forţă în podul unei case, pentru a prinde un cuţitar
Omul de afaceri Nelu Opincaru, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Concerte, spectacole cu lasere, lumini şi artificii, în centrul Sucevei, de Ziua BucovineiBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| Accident cu șapte răniți, după ce un șofer a pierdut controlul asupra maşinii pe carosabil umed |
| Acţiune Primăria din Moara a început să publice lista rău-platnicilor la taxe şi impozite |
| Activităţi Campanie de prevenire a traficului de persoane, la Şcoala „Teodor Balan” Gura Humorului |
| Bărbat căzut, în stare de inconștiență, salvat din casa în care izbucnise un incendiu |
| Biroul Francez Lecţii de limbă franceză, gratuite, pentru copiii de 6-8 ani |
| Cantina Colegiului Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni va fi reabilitată termic cu fonduri europene |
| Comunicat începere proiect „CONSTRUIRE PENSIUNE TURISTICĂ P+1, ANEXE, AMENAJARE CĂI DE ACCES ŞI PARCARE, ÎMPREJMUIRE, RACORD LA UTILITĂŢI”, cod SMIS 115687 |
| Concerte, spectacole cu lasere, lumini şi artificii, în centrul Sucevei, de Ziua Bucovinei |
| Cuşnir: "Ion Lungu mai face o încercare pentru a distruge urbanistic municipiul Suceava" |
| Două mașini cu țigări de contrabandă, trase pe dreapta „dintr-un foc” de polițiști |
| Elevii din Fălticeni, Boroaia şi Baia au învăţat mai multe despre spaţiul cosmic |
| Facilitate Abonamente cu reducere de 50% pentru toți elevii care învață în municipiul Suceava |
| Investiţie Primăria Câmpulung Moldovenesc a amenajat aproape 140 de locuri de parcare |
| LA LANSAREA PROIECTULUI ”Creşterea eficienţei energetice la Şcoala Gimnazială Moara Nica, Comuna Moara” |
| Omul de afaceri Nelu Opincaru, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere |
| Peste 30 de autoturisme la Retro Parada Toamnei la Rădăuţi |
| Poliția a desființat stația de taxi din Gara Burdujeni |
| Poliţiştii au intervenit în forţă în podul unei case, pentru a prinde un cuţitar |
| Profesoara Rodica Alexandru va deveni „Cetăţean de onoare” al municipiului Suceava |
| Profesorii şi antrenorii suceveni pot fi nominalizaţi la Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie |
| Seminar „Cum să îţi promovezi cu succes afacerea în mediul online”, vineri, la Suceava |
| Transporturi ilegale de masă lemnoasă, surprinse „în cascadă” de inspectorii Gărzii Forestiere Suceava |
| Andrei Dorin Rusu și Angelica Olenici au câștigat aurul la naţionalele de cros |
| CSM Suceava a început sezonul cu un meci pierdut la Buzău, o echipă ce trage la promovare |
| Echipa din Udeşti a câştigat primul turneu zonal al Cupei Satelor |
| RC Gura Humorului a pierdut duelul cu liderul din Petroşani, dar rămâne pe loc de play-off |
| Schimbare de lider în Seria I |
| Sebi Gheorghe, delegat la Barcelona – Inter Milano, în Champions League |
| Turneul final „Fotbal și Feminitate” de la Suceava s-a încheiat cu victoria Bistriței |
| Universitatea II a reuşit a treia victorie în Divizia A |
| Decret Ilie Balaci, decorat post-mortem de preşedintele României |
| 23 Octombrie |
| Cum au fost descoperite moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva? |
| Sfântul Iacov sau despre rudenia pământească şi cea spirituală |
| Iulia Badale şi Rareş Silviu Carază, Miss şi Mister Boboc la Liceul ,,Ion Luca” Vatra Dornei |