|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
52 de permise reţinute şi amenzi de 160.000 de lei, în doar trei zile de controale în trafic |
A lovit cu maşina o femeie, după care a părăsit locul accidentului |
Amenzile contravenționale pot fi plătite la jumătate din minim în termen de 15 zile, în loc de 48 de ore |
Balizele de plastic din intersecţia de la Metro, distruse periodic de şoferii neatenţi, care vor să evite semaforul |
Banii pentru reabilitarea digului de la Berchişeşti riscă să fie pierduţi |
Casa de Pensii Suceava a organizat o dezbatere publică pe tema proiectului Legii pensiilor |
DEZVOLTAREA ACTIVITĂŢII AD LOGIS CONSULT SRL PRIN ACHIZIŢIA DE NOI TEHNOLOGII ŞI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ |
Festivalul „La izvor de apă vie” a ajuns la majorat |
Furnizarea apei calde, oprită de pe 3 până pe 7 septembrie, în municipiul Suceava |
În timp ce groapa ecologică de la Moara stă nefolosită, pe malul râului Suceava, după fosta Termica, a apărut un munte de gunoi |
Inspectorii DSV l-au amendat și ei pe Dorin Șoimaru, pentru puiul de leu înstrăinat fără documente |
Mai multe lucrări de investiţii din Suceava vor fi finalizate în septembrie |
Maricela Cobuz a prezentat măsurile luate de actuala guvernare pentru modernizarea sistemului de sănătate |
MODERNIZAREA ACTIVITĂŢII SC TERAEST YTMD SRL PRIN ACHIZIŢIA DE UTILAJE DE CONSTRUCŢII PERFORMANTE |
Modificare importantă a legii fondului funciar, pentru cei care au acte doar pe case, nu şi pe terenurile aferente |
Noi inundații la Câmpulung Moldovenesc |
O pictură murală uriașă a înfrumusețat grădina Colegiului „Petru Rareș” |
Potenţialul economic al zonei Suceava – Botoşani va fi promovat într-o expoziţie comună la Centrul Economic Bucovina |
Primarul Sucevei, prezent la Soroca, la sărbătorirea a 27 de ani de independenţă a Republicii Moldova |
Primul turneu internaţional al teatrului sucevean, în Franţa |
Salariaţii de la Transport Public Local din Suceava anunţă răspicat că nu mai vor să lucreze degeaba, „pe ore la caiet” |
Țigări în valoare de aproape 70.000 de lei, confiscate cu focuri de armă la Vicovu de Sus |
Un tânăr a murit electrocutat când încerca să prindă peşte folosind curent electric |
Au început înscrierile pentru cea de-a șasea ediție a Ligii Companiilor! |
Bucovina Rădăuți și Foresta se confruntă azi după-amiază în Cupa României |
Cupa Monitorul programează astăzi două meciuri din faza sferturilor de finală |
Fetele de la CN „Nicu Gane” s-au impus la un turneu în Republica Moldova |
Micii tenismeni fălticeneni sunt pe podium şi în perioada vacanţei |
O nouă ediţie a Campionatului Judeţean de old-boys se pregăteşte de start |
Rădăuţeanul Ionel Rayko Leviţchi a câştigat centura FFC Welter Weight Champion |
Bermas, singura supravieţuitoare pe vechea structură, din peste 120 de fabrici de bere, câte avea România în 1990 |
Cartea lui Horia Tecău, publicată în engleză pentru copiii de la US Open |
29 August |
ANUNȚ - Parohia Sf. Spiridon din Suceava |
Puterea credinței |