|
|
|
|
FOTOFiica unui milionar originar din Suceava, la conducerea unei companii de stat, cu 13.000 de lei lunar
VIDEOFOTODrumul naţional Suceava-Dorohoi, acoperit cu pietriş concasat
Modificare a mersului de tren Suceava-Putna, pentru cei care vor să ajungă la mănăstire
Mocănița „Huțulca”, de la Moldovița, pe o marcă poștală româneascăBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| 250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Şcolii Nr. 10 din Burdujeni |
| Biciclistă accidentată de o şoferiţă care avea o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| Două incendii au făcut pagube importante, în doar câteva ore |
| Drumul naţional Suceava-Dorohoi, acoperit cu pietriş concasat |
| EXTINDERE CONSTRUCȚIE PENSIUNE TURISTICĂ, AMENAJARE CĂI DE ACCES |
| Fiica unui milionar originar din Suceava, la conducerea unei companii de stat, cu 13.000 de lei lunar |
| Furnizarea apei calde va fi oprită timp de cinci zile în municipiul Suceava |
| Hoţi prinşi în flagrant în timp ce spărgeau o casă, la Suceviţa |
| Locuitorii din Budeni - Dolhasca au plantat flori în gropile de pe drumul judeţean care face legătura cu Suceava |
| Modificare a mersului de tren Suceava-Putna, pentru cei care vor să ajungă la mănăstire |
| Muzicienii de la Bucovina Rock Castle cer despăgubiri de la cei care au cerut anularea festivalului |
| Persoanele cu dificultăţi de deplasare, conduse în Aeroportul Suceava şi la avion de voluntari SMURD |
| Primul strat de asfalt a fost turnat vineri pe strada „de pământ” Mihail Sadoveanu |
| Proiecţie de film în prezenţa Principelui Nicolae, la Festivalul Câmpulung Film Fest |
| Revedere emoţionantă la aproape un sfert de secol de la absolvirea promoţiei 1995, la şcoala din Prelipca |
| Tânăr reţinut după ce a furat un telefon de pe masa unui bar, de lângă păgubit |
| Târg handmade şi promoţii de până la 70%, la Iulius Mall |
| Tineri urmăriţi şi prinşi în timp ce încercau să fure din locuinţe |
| Trimis în arest la domiciliu, după ce a fost prins din nou la volan, băut şi fără permis |
| Adrian Chiruţ a tras concluziile care se impun după jocurile test cu Steaua |
| Adversar tare pentru Bucovina Rădăuţi în prima etapă |
| Au început înscrierile pentru cea de-a şasea ediţie a Ligii Companiilor! |
| Campionatul Ligii a III-a debutează fără Foresta Suceava |
| Fălticeniul revine în Liga a III-a după o pauză de 10 ani |
| O nouă ediţie a Campionatului Judeţean de old-boys se pregăteşte de start |
| Odată cu apropierea de final partidele devin din ce în ce mai interesante în Cupa Monitorul |
| Avioane de vânătoare britanice, trimise din România pentru interceptarea unei aeronave militare ruse |
| Bănilă: 5 tone de precursori de heroină și 20 de kg de cocaină, confiscate |
| Greşeli în manualul de Geografie pentru clasa a VI-a |
| Un specialist român din SUA a dezvoltat un sistem digital pentru depistarea ştirilor false |
| 25 august |
| ANUNȚ |
| Categoriile de sfinţi |
| Ce Liturghii se oficiază în Biserica Ortodoxă |
| Tărâmul umbrelor |
| Expoziţia „Temporal-atemporal” - artistă Georgeta Gheorghiu |
| Lansare de carte regală la Fălticeni |
| Mocănița „Huțulca”, de la Moldovița, pe o marcă poștală românească |
| Enrik Lauer: „Mozart și femeile” |
| Marie D. Jones & Larry Flaxman: „Războaiele PSI” |