|
|
|
|
Nici un judecător de la Tribunalul Suceava nu a vrut să intre în dosarul uciderii fostului viceprimar din Moara
VIDEOFOTOStradă asfaltată, spartă a doua zi pentru un racord la utilităţi
FOTOPodul provizoriu de la Milişăuţi a fost deschis joi după-amiazăBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| 32 de transferuri speciale în clasa a IX-a au fost aprobate, după admiterea la liceu |
| Accident provocat de un şofer băut, care nu a acordat prioritate |
| Administraţia judeţeană va angaja o casă de avocatură pentru a rezolva probleme apărute în programul de gestionare a deşeurilor |
| Amintiri din Comunism |
| Aproape un sfert dintre candidaţii de la titularizare au contestat rezultatele |
| CJ Suceava a finalizat modernizarea a 14 tronsoane de drumuri județene |
| Consiliul Judeţean scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia noului terminal al Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava |
| Coşurile de gunoi stradale au dispărut total de pe strada 6 Noiembrie |
| Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu le recomandă pelerinilor să viziteze Biserica "Sf. Ilie" din Şcheia |
| Doi bărbaţi şi o femeie, trimişi în judecată după un scandal monstru care s-a lăsat cu focuri de armă din partea poliţiştilor |
| Două premii pentru Suceava, la concursul naţional „Europa de mâine” |
| Fiscul verifică zeci de mii de declaraţii în urma unor suspiciuni de falsuri la virarea a 2% din impozitul pe venit către unităţi de cult şi non-profit |
| Flutur anunță că la Spitalul Județean Suceava va fi achiziționat un angiograf nou |
| Gheorghe Flutur consideră că în PNL este nevoie de o întâlnire cu toată baza partidului |
| Liderul PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir: Primarul Ion Lungu este pentru unii mumă, pentru alții ciumă |
| Nici un judecător de la Tribunalul Suceava nu a vrut să intre în dosarul uciderii fostului viceprimar din Moara |
| Oferta turistică a județului Suceava va fi prezentată la două târguri internaționale din Londra și Varșovia |
| Peste 20 de personalităţi vor primi „Meritul Bucovinei” în cadrul Lunii Diasporei |
| Podul provizoriu de la Milişăuţi a fost deschis joi după-amiază |
| Proiecte comune între Universitatea din Suceava și două universități din China |
| Şofer cu alcoolemie, fără permis şi cu vehiculul neînmatriculat, oprit în trafic |
| Stradă asfaltată, spartă a doua zi pentru un racord la utilităţi |
| Un bebeluş a fost găsit fără suflare chiar de către mama lui |
| Un factor poștal sucevean, calificat la Balcaniada „Marșul factorilor poștali” |
| Andrei Dorin Rusu aleargă în weekend la Campionatul Balcanic de seniori |
| Cupa „Nada Florilor” la tenis de câmp şi-a desemnat câştigătorii |
| Foresta îşi completează lotul din mers |
| Golgheterul Forestei a semnat cu Oțelul, iar tânărul Sumanariu ar putea ajunge în Liga I, la Hermannstadt |
| Ploaia a dat peste cap programările la Cupa Monitorul |
| Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a câştigat medalia de bronz la Campionatul European Universitar |
| Cum am luat noi, românii, un 10 absolut la Olimpia! |
| Au fost realizate primele transplanturi pediatrice de rinichi din acest an, la ICUTR Cluj |
| Autorizaţiile de mediu vor trebui avizate anual şi nu vor mai avea valabilitate de 5 şi 10 ani |
| Biciclist căzut în Munții Semenic, ajutat de un câine să supraviețuiască |
| 20 Iulie |
| Prorocul Ilie din Tesba Galaadului |
| Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul |
| Sfântul Ilie, mânuitorul fulgerelor |
| Silvicultori în slujba Marii Uniri (I) |
| Emisiunea numismatică cu tema „150 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii Române din Bucureşti” |