|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
80 de locuințe ANL noi vor fi repartizate tinerilor din Suceava în luna septembrie |
Aproape 10.500 de operațiuni de înmatriculare vehicule, în trimestrul II al acestui an |
Aproape 600 de candidaţi înscrişi, în primele trei zile de admitere, la programele de licenţă de la Universitatea din Suceava |
Autorul furtului autoturismului de la Panaci, reţinut în spatele gratiilor |
Beat turtă şi fără permis, a intrat cu o motoretă într-un BMW |
Cercetaşi din Polonia şi România, două săptămâni în Maramureş şi Bucovina |
Componența Consiliului Local Suceava a fost din nou schimbată |
Dacian Cioloş, preşedintele Platformei România 100, s-a întâlnit cu rădăuţenii |
Daniel Cadariu a făcut „un apel de suflet” către parlamentarii suceveni ai PSD şi ALDE în perspectiva rectificării bugetare |
Doi şefi de promoţie, în acest an, la Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc |
Două surori, în vârstă de 13 și 16 ani, au fost înghițite de apele râului Moldova |
Facilităţi şi sprijin financiar pentru studenţii din medii defavorizate |
În judeţul Suceava a crescut numărul cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple |
Lansarea Proiectului “MODERNIZAREA ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ A S.C. TOP SCAV S.R.L.” |
Moara şi Dumbrăveni vor avea în curând gaz metan |
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni |
Piscinele Nataly Land îşi aşteaptă clienţii cu Dj şi multă distracţie de vară |
Poliţist trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu |
Poliţiştii au confiscat 215 kilograme de hribi, culeşi fără contract cu Direcţia Silvică |
Promovabilitatea la proba teoretică pentru permis de conducere auto, la Suceava, abia trece de 50% |
Social-democraţii le explică deputaţilor PNL de Suceava cum va fi rezolvată problema lemnelor de foc pentru populaţie |
Testele şi răspunsurile corecte pentru concursurile de asistent şi infirmier, pe site-ul Spitalului de Urgenţă Suceava |
Trei migranţi indieni depistaţi de poliţiştii de frontieră suceveni lângă frontiera româno-ucraineană |
Un mopedist lovit de o maşină s-a ales cu dosar penal pentru trei infracţiuni |
Un post de agent de poliție, râvnit ca unul la Medicină |
Un ştefanist în vârstă de 15 ani a cucerit bronzul la Balcaniada de Informatică |
Un tânăr care a condus fără permis și a provocat un accident mortal, băgat în arest, după ce a ieșit din spital |
Cupa Monitorul continuă cu meciuri din ambele faze ale competiţiei |
Echipa Universităţii Suceava s-a întărit cu un inter dreapta de 25 de ani din Grecia |
FRF a stabilit datele viitorului sezon al Ligii a III-a |
Împrumutul portarului sucevean Niga de la FCSB la Hermannstadt a fost prelungit cu un an |
Șomuz Fălticeni organizează o selecție de jucători în vederea participării în Liga a III-a |
Sportivi din judeţ participă la Cupa FRC, un concurs de selecţie pentru completarea loturilor naţionale de juniori I şi II |
Croaţia - Franţa, finala Cupei Mondiale 2018 |
13 Iulie |
Pentru credinţă şi speranţă |
Rugăciunea Celui Care mângâie |
Marx reloaded? (II) |
Festivalul Internaţional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor şi Tinerilor „Dorna, plai de joc şi cântec” |
"Paisprezece vieţi şi încă o eternitate" de Sorina Rîndaşu, lansat la Primăria Salcea |
Simona Vasilovici, în faţa primului ei album de muzică populară din Bucovina |