|
|
|
|
VIDEODramă la Rădăuți: un bătrân carbonizat, o familie rămasă fără casă în toiul iernii și două gospodării distruse
Bolnavi cu diabet, ajunşi la Urgenţă pentru că din cauza postului nu au respectat regimul alimentar
Deputatul Ioan Balan, îngrijorat de starea învăţământului sucevean şi de închiderea unor şcoli în toamna acestui an
Taxiuri din Suceava, sparte de hoţi care forţează portierele Daciilor LoganBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| A condus beat, fără permis şi a ultragiat cinci poliţişti, dar a scăpat de închisoare |
| Alte cinci femei au murit din cauza virusului gripal, iar numărul total de decese a ajuns la 62 |
| Amenzi de până la 2.000 de lei din cauza ţurţurilor de pe clădiri |
| Bărbat ajuns în spatele gratiilor, după comiterea mai multor agresiuni |
| Băut şi fără permis, a furat un autoturism pe care l-a avariat şi abandonat pe un câmp |
| Bolnavi cu diabet, ajunşi la Urgenţă pentru că din cauza postului nu au respectat regimul alimentar |
| CCI Suceava va organiza în martie Târgul Internaţional „Agro Expo Bucovina 2018” |
| Centrele de permanenţă din judeţ primesc lunar între 8.200 şi aproape 11.000 de euro pentru gărzi şi serviciile medicale din timpul gărzilor |
| Colegiul “Nicu Gane” şi Colegiul „Ștefan cel Mare” au fost desemnate Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei |
| Deputatul Ioan Balan, îngrijorat de starea învăţământului sucevean şi de închiderea unor şcoli în toamna acestui an |
| Dramă la Rădăuți: un bătrân carbonizat, o familie rămasă fără casă în toiul iernii și două gospodării distruse |
| Elevi şi profesori ai Colegiului „Nicu Gane” Fălticeni, la Parlamentul European de la Strasbourg |
| Evaluare a efectivelor de pe toate fondurile cinegetice din judeţ, efectuată de Garda Forestieră Suceava |
| Expoziţie cu mărţişoare lucrate de elevi, părinţi sau bunici, la Straja |
| ”Femei de succes! Performanță la superlativ!", la Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava |
| Flutur s-a întâlnit cu directorii muzeelor din judeţele partenere în „Programul Ştefanian” |
| Gala umanitară ”Nu doare să fii bun”, vineri, la Câmpulung Moldovenesc |
| Judecat şi condamnat pentru că a sărit în apărarea nepotului cu cuţitul în mână |
| Mercedes Sprinter căutat de autorităţile italiene, depistat în PTF Siret |
| Performanţă şi dezvoltare în activitatea de finisare a materialelor textile, inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte, cu achiziţia de echipamente şi produse software de ultimă generaţie |
| Peste 2.000 de volume noi, donate unor şcoli din mediul rural |
| Proiectul „Caravana mărțișoarelor", la Gura Humorului |
| Sancţiuni de aproape 250.000 de lei şi 33 de permise reţinute, în urma unor acţiuni ale poliţiei |
| Suceava va avea opt centre de evaluare a copiilor care intră în clasa pregătitoare |
| Taxiuri din Suceava, sparte de hoţi care forţează portierele Daciilor Logan |
| Toate dozele de vaccin antigripal repartizate județului Suceava au fost epuizate |
| Universitatea „Ștefan cel Mare” reia cursurile începând de astăzi |
| Virginel Iordache anunță că elevii vor beneficia de tarife reduse cu minimum 50% pentru transportul local în comun |
| Alexandru Băişanu: Să nu aruncăm cu pietre în Ministerul Afacerilor Interne |
| Angelica Fădor: PSD şi ALDE au respins proiectul prin care autorităţile locale pot primi 80% din redevenţa minieră |
| CS Nicu Gane Fălticeni a ratat evoluţia în etapele superioare ale Cupei României – Futsal U 19 |
| CSM Suceava joacă pe teren propriu meciurile din prima fază a play-off-lui |
| CSȘ Nicu Gane Fălticeni și LPS Suceava s-au calificat la turneul semifinal |
| Federaţia Română de Tenis a organizat la Fălticeni un nou turneu |
| Issa Diallo este aşteptat să revină la Suceava |
| Mai mult ca sigur, FRF va amâna partidele programate în acest weekend în ligile a doua și a treia |
| 28 februarie |
| Ce faci când celălalt nu te „înghite”? |
| Sfinţii Ioan Casian şi Gherman |
| „Chipuri ale sfinţeniei”, expoziție de grafică la Muzeul de Istorie Suceava |