|
|
|
|
FOTOFamilie cu 7 copii și mamă însărcinată, rămasă fără locuință după un puternic incendiu
Deputatul Ioan Balan le recomandă românilor să-i trimită ministrului Muncii fluturaşii cu salariile diminuate
Ministrul Educației propune modificări la admiterea la liceu
Parlamentul European a validat iniţiativa deputatului Bogdan Gheorghiu de renunţare la ora de varăBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| 36 de şcoli din județ, neevaluate niciodată de ARACIP, vor fi verificate în acest an |
| Aproape 10 ani de închisoare pentru doi traficanți de minore, exploatate prin prostituţie |
| Avocatul care a încercat să păcălească o clientă a scăpat aproape nevătămat în instanţă |
| Băişanu consideră că dezvoltarea infrastructurii rutiere nu va fi posibilă fără eradicarea lipsei de profesionalism din CNAIR |
| Caravana ”10 pentru folclor” a ajuns luni la Rădăşeni |
| Comisarul-şef Adrian Buga, împuternicit şef al poliţiei judeţene |
| Copii de 2 și 3 ani, ajunși la spital cu arsuri după accidente casnice |
| Deputatul Ioan Balan le recomandă românilor să-i trimită ministrului Muncii fluturaşii cu salariile diminuate |
| Deputatul PSD Emanuel Havrici a anunţat că actualul Guvern a alocat toţi banii pentru pârtia de schi de pe Rarău |
| Două concursuri, la Școala Gimnazială Ciocănești, în luna martie |
| Dumitru Mihalescul: „Alianţa PSD-ALDE a creat două state în România, unul real şi unul paralel” |
| Familie cu 7 copii și mamă însărcinată, rămasă fără locuință după un puternic incendiu |
| Flutur i-a solicitat directorului Tarom să ia în calcul introducerea de noi curse internaţionale de pe Aeroportul Suceava |
| Lecţii de istorie pentru elevi, vineri, la Cetatea de Scaun a Sucevei |
| Ministrul Educației propune modificări la admiterea la liceu |
| O familie din Slatina, terorizată de trei fraţi cu tupeu |
| Pagina de internet a Prefecturii Suceava a fost modificată pentru a facilita accesul mai facil la informaţii |
| Parlamentul European a validat iniţiativa deputatului Bogdan Gheorghiu de renunţare la ora de vară |
| Principalele probleme medicale ale elevilor suceveni sunt tulburările de vedere și obezitatea |
| Rata abandonului școlar din județ se menține sub media națională |
| Scădere dramatică a numărului de vaci crescute în judeţul Suceava |
| Scandal și distrugeri, cu cuțitul în mână, într-o sală de jocuri |
| Timflow, sistemul de monitorizare a lanţului de aprovizionare, îşi dovedeşte eficienţa |
| Tudor Gheorghe va aduce pe scena suceveană concertul „Rândunici printre lozinci" |
| Un bărbat și-a pus capăt zilelor, afectat de problema unei moșteniri |
| Bukovina Vicovu de Jos forțează calificarea în sferturile Cupei României |
| Primul test concludent pentru Foresta din intersezon are loc astăzi, pe terenul de la LPS |
| Suceveanul Gheorghe Irimescu îşi doreşte să mai joace cel puțin un sezon în Liga Națională |
| Terenurile impracticabile dau peste cap programul celor de la Bucovina Rădăuți |
| Universitatea primeşte vizita campioanei României, Dinamo Bucureşti |
| 162 de ani de la dezrobirea rromilor din Principatele Române. Partea a IV-a |
| 14 Februarie |
| Postul întinereşte ţesuturile şi limpezeşte mintea |
| Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam |
| Dublă lansare de carte, joi, la Colegiul "Dragoș Vodă" din Câmpulung Moldovenesc |
| Spectacolul de teatru ”Te iubesc, dar nu pe tine", la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava |