|
|
|
|
FOTOLucrările de modernizare a Gării Iţcani au progresat vizibil în şase luni
Salariile angajaţilor Primăriei Suceava, majorate cu 20%, de la 1 ianuarie
Ioan Stan despre propunerea PSD pentru funcţia de premier: „Viorica Dăncilă are o viziune europeană şi va îmbunătăţi relaţia cu Bruxelles”
„Ziua mondială a zăpezii” va fi sărbătorită la Vatra DorneiBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| 17 permise reţinute şi aproape 150 de sancţiuni aplicate şoferilor, în cursul unei acţiuni a poliţiei |
| 581 de copii provenind din familii dezorganizate, copii orfani sau copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, în grija asistenţilor maternali |
| Alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor |
| Amintiri din Comunism |
| Confuzie cu privire la accesul cu telefoane mobile în timpul orelor. Şcolile aşteaptă lămuriri din partea Inspectoratului Şcolar |
| Copil de 14 ani, luat din stradă, sechestrat şi adus la „judecată”, în faţa unui alt minor |
| Din cauza lipsei de medici, unii doctori rămân să lucreze până la 80 de ani |
| Doi copii nesupravegheaţi s-au jucat cu focul şi au provocat un incendiu |
| Gropi de patru metri săpate în zăpadă, în operaţiunea de căutare a lui Liviu Sorin Pandelea |
| Instrumentiștii Filarmonicii de Stat Botoșani și Trupa „Distinto“, aplaudați de sute de suceveni |
| Lucrările de modernizare a Gării Iţcani au progresat vizibil în şase luni |
| Peste 200 de sancţiuni aplicate în cadrul unei acţiuni de combatere a vitezei excesive |
| Peste o sută de proiecte depuse de unităţile de cult au primit finanţări nerambursabile din partea Consiliului Judeţean Suceava |
| Primăria Suceava solicită Consiliului Județean atribuirea gratuită a trei etaje din sediul propriu, pentru 15 ani |
| Rădăuţean urmărit pentru un mandat european de arestare în Irlanda |
| Reprezentanţii Forţelor Navale Române îi îndeamnă pe elevii suceveni să urmeze profesia militară |
| Salariile angajaţilor Primăriei Suceava, majorate cu 20%, de la 1 ianuarie |
| Șapte suceveni au murit din cauza frigului, în acest sezon rece |
| Scădere semnificativă a numărului de pomi de Crăciun tăiați ilegal |
| Spitale din cinci oraşe din judeţ, controlate de inspectorii DSP Suceava |
| „Terapie prin comedie" cu actrița Pușa Darie, la Suceava |
| Toyota Yaris 2017 obţine 5 stele la testele de siguranţă Euro NCAP |
| Un bărbat băut şi nervos a dat foc la casă, după ce a aflat că soţia a intentat divorţ |
| Un şofer băut a provocat un accident la Dumbrăveni |
| Ziua Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, sărbătorită de elevi, profesori şi foşti oameni ai şcolii |
| Ioan Stan despre propunerea PSD pentru funcţia de premier: „Viorica Dăncilă are o viziune europeană şi va îmbunătăţi relaţia cu Bruxelles” |
| Cadeții de la CSȘ "Nicu Gane" Fălticeni au făcut o săptămână de cantonament la Vatra Dornei |
| FC Botoşani, cu patru suceveni în echipă, a pierdut amicalul cu Baltika Kaliningrad |
| Palatul Copiilor Suceava organizează concursul de șah rapid dedicat Unirii Principatelor Române, la Iulius Mall |
| Problemele din fotbalul românesc sunt aceleaşi şi la Suceava |
| Rădăuţeanul Rayko Leviţchi începe anul 2018 cu o luptă în România |
| „Ziua mondială a zăpezii” va fi sărbătorită la Vatra Dornei |
| Dragnea, despre alegerea viitorilor miniștri: Componența se discută în partid |
| 17 Ianuarie |
| Sfântul Antonie cel Mare, părintele spiritual al monahilor creştini |
| DSP: Copilul nevaccinat care a murit cu rujeolă a contractat virusul de la alt copil nevaccinat, în spital |