|
|
|
|
FOTOBărbat, 35 de ani, nici o calificare, n-a lucrat decât ocazional, la cules mere, nu acceptă salariu sub 1.500 de lei net
Inima micuţei Anastasia Gavril a încetat ieri să mai bată
FOTOŞcoala Postliceală Sanitară Suceava şi-a desemnat Miss Boboc 2017Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| Al doilea tronson al pârtiei de schi de pe Rarău ar putea fi construit după reanalizarea ariei naturale protejate din zonă |
| Bărbat, 35 de ani, nici o calificare, n-a lucrat decât ocazional, la cules mere, nu acceptă salariu sub 1.500 de lei net |
| Bătrân de 80 de ani, cu dosar penal pentru nouă arbori puși la pământ |
| Comunicat de presă |
| Control de amploare al poliţiei în Bazar. Amenzi foarte mari, deşi mulţi comercianţi au tras obloanele |
| Elena Dumitrescu Nentwig: ”Suceava era întotdeauna un loc magic, unde veneam cu autobuzul să cântăm” |
| Grațiela Gavrilescu vrea ca depozitele ecologice de deșeuri din Moara și Pojorâta să devină funcționale cât mai repede |
| Inima micuţei Anastasia Gavril a încetat ieri să mai bată |
| Ministrul Mediului: Cetăţenii care vor colecta selectiv deşeurile vor plăti mai puţin, pentru cât vor produce |
| O fată de 8 ani, pieton, și o biciclistă de 33 de ani, victimele unor șoferi neatenți |
| Primarul din Câmpulung Moldovenesc a primit premiul de excelenţă în cadrul Galei Administraţie.ro |
| Proiectul educaţional „Biblioteca vie”, marţi, la Biblioteca ”I. G. Sbiera” |
| S-a spânzurat după o ceartă cu soţia |
| Ţigări de contrabandă, vândute pe sub tejghea la un magazin din Stulpicani |
| Un individ care cultiva canabis, condamnat de judecătorii suceveni |
| Un spectacol muzical cu dansuri şi momente de balet unice, costume şi decoruri de basm, pe scena suceveană |
| Un taxi a luat foc pe o stradă din Suceava |
| Cătălin Coman a fost ales preşedinte al PSD Fălticeni |
| Viceprimarul Marian Andronache, ales cu majoritate de voturi preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PMP |
| Absențe importante la Foresta pentru jocul de la Satu Mare |
| Bucovina Rădăuți se impune la Pașcani |
| Comtransport reușește surpriza etapei |
| CSM Suceava întâlneşte una din candidatele la promovare, VCM Piatra Neamţ |
| LPS Suceava s-a impus în derby și rămâne singura echipă cu victorii pe linie |
| Motive de bucurie pentru Galacticii |
| 21 octombrie |
| Cât şi cum ar trebui să ne rugăm |
| Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion şi Sofronie |
| „Poveste fără sfârşit” la Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” |
| Şcoala Postliceală Sanitară Suceava şi-a desemnat Miss Boboc 2017 |
| Cât costă un doctor? |
| Khaled Hosseini: „Splendida cetate a celor o mie de sori” |
| Michele Mari: „Pink Floyd în roșu” |