|
|
|
|
FOTOAbsolvenţii Facultăţii de Inginerie Alimentară, cariere frumoase şi salarii de mii de euro
FOTOUn nou transport de tancuri a tranzitat Suceava
FOTOO tânără din Vicovu de Jos este şefă de promoţie a Şcolii Agenţilor Poliţiei de Frontieră OradeaBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| A intrat într-un panou publicitar cu maşina plină de oameni ce erau transportaţi la dializă |
| A murit după ce a căzut de pe bicicletă |
| A V-a ediţie a Cupei „Nada Florilor” la pescuit |
| Absolvenţii Facultăţii de Inginerie Alimentară, cariere frumoase şi salarii de mii de euro |
| Amenzi, material lemnos şi maşini confiscate în cadrul unei ample acţiuni pentru combaterea ilegalităţilor pe linie silvică |
| Au golit rezervorul unui camion parcat pe un drum |
| Au urcat la volan băuţi şi fără permis de conducere |
| Bicicliştii şi motocicliştii au deschis ediţia de anul acesta a programului „Pelerin în Bucovina” |
| Calculatoarele şi Pedagogia conduc detaşat în preferinţele viitorilor studenţi ai Universităţii din Suceava |
| COMUNICAT DE PRESĂ |
| Maşina off-road cu care circula s-a răsturnat peste şofer şi l-a ucis |
| Nouă şcoli din judeţ primesc vizita inspectorilor Agenţiei de Asigurare a Calităţii în Învăţământ |
| O tânără din Vicovu de Jos este şefă de promoţie a Şcolii Agenţilor Poliţiei de Frontieră Oradea |
| „Personalităţi fălticenene în literatură şi artă” |
| S-a ascuns cu maşina într-o livadă pentru a scăpa de poliţiştii care îl urmăreau |
| S-a îmbătat şi s-a culcat pe marginea unui drum, apoi a reclamat furtul a doi cai |
| Şcoala de vară „Micuţii creştini”, ediţia a VIII-a |
| Tabăra de creaţie „Micii iconari”, ediţia a VII-a, la Adâncata |
| Tabără de recreaţie, educaţie morală şi spirituală, la Mănăstirea Probota |
| Transrarăul a fost redeschis pe tot traseul de la Pojorâta la Chiril |
| Tranzacţiile cu terenurile şi clădirile fostei Mefitex, anchetate de procurorii DNA Suceava |
| Un nou transport de tancuri a tranzitat Suceava |
| Virginel Iordache a primit asigurări de la Sevil Shhaideh în privinţa continuării procedurilor pentru construcţia Sălii Polivalente Suceava |
| Bucovina Rădăuţi se reuneşte astăzi pentru a pregăti noul sezon din Liga a III-a |
| Meciul de fotbal old boys Foresta Fălticeni - CSM Suceava s-a încheiat cu scorul de 6 - 6 |
| Mihai Pânzaru a câștigat derby-ul grupei B la Elită sub 40 de ani |
| Peste o sută de copii au participat la a treia ediţie a concursului de înot „Cupa Nada Florilor” |
| Sportivii de la CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi au câştigat trei medalii la naţionalele de juniori III |
| 17 iulie |
| Eroismul gesturilor mici |
| Înaltpreasfinţitul Ierótheos Vlachos: „Părintele Sofronie Saharov a fost marea revelaţie a vieţii mele” |
| „Infailibilitatea” elitelor |
| Tabăra Meşterilor Populari din Poiana Dacilor |