|
|
|
|
VIDEOFOTOPatru maşini implicate într-un accident, în intersecţia de la Biblioteca Bucovinei
Un dosar penal cu trei suspecţi, privind tăieri de arbori, substratul scandalului cu oi şi vaci aduse în faţa Primăriei Mălini
Crescătorii de animale din Suceava vor să-şi apere interesele în Consiliul Judeţean prin intermediul lui Ion Dionisie BlanariBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| “Carnavalul Primăverii”, ediţia a II-a, la Shopping City Suceava |
| Cursuri de formare pentru profesori ai Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, în Olanda |
| Dezinteres major pentru tichetele de grădiniţă, în municipiul Suceava |
| Doi bărbaţi au ajuns în stare gravă la spital, după ce au căzut de la înălţime |
| Dumitru Morhan, premiat de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România |
| Hoţ de lemne, trimis în judecată pentru că ar fi vrut să omoare, cu un topor, un pădurar |
| Mai mult de jumătate din cei o mie de suceveni care sperau să devină poliţişti, eliminaţi din concurs înainte de a începe |
| O tânără s-a rătăcit în miez de noapte după ce s-a certat cu o altă femeie |
| Patru maşini implicate într-un accident, în intersecţia de la Biblioteca Bucovinei |
| Şcoală nouă, inaugurată miercuri la Păltinoasa |
| Septuagenară înșelată cu 18.000 de lei prin telefon |
| Solicitările de cumpărare a locuinţelor ANL în rate, aşteptate de luna aceasta la Primăria Suceava |
| Spectacol caritabil pe scena Casei de Cultură Suceava |
| Toate probele de dezinfectanţi testaţi vineri de DSP la Spitalul de Urgenţă Suceava au ieşit conforme |
| Un bărbat trimis în judecată pentru contrabandă, prins în timp ce efectua un nou transport de ţigări |
| Un copil în vârstă de un an lăsat nesupravegheat a murit după ce a căzut din pat |
| Un dosar penal cu trei suspecţi, privind tăieri de arbori, substratul scandalului cu oi şi vaci aduse în faţa Primăriei Mălini |
| Brădăţan vrea să transfere modelul de succes ca manager de la Spitalul Judeţean la Primăria Suceava |
| Constantin Boliacu propune reabilitarea centrului istoric al municipiului Rădăuţi, „simbolul şi inima oraşului” |
| Crescătorii de animale din Suceava vor să-şi apere interesele în Consiliul Judeţean prin intermediul lui Ion Dionisie Blanari |
| Donţu, pe urmele celor care au conspirat să scoată PSD din cursa alegerilor în municipiul Suceava |
| Ilie Boncheş şi PNL au pregătit o echipă puternică pentru a conduce municipiul Vatra Dornei |
| Mii de oameni din Moara aşteaptă de ani buni intabularea gratuită, dar operaţiunea este tergiversată |
| Nechifor propune un viraj spre stânga, după 12 ani de administraţie PDL-PNL în Suceava şi localităţile satelite |
| Nistor Tatar: Rădăuţi trebuie să redevină un oraş verde, fără poluare |
| Tiberius Brădăţan: Contestarea candidaturii mele a fost o încercare josnică de a elimina cel mai puternic competitor |
| Costel Ilie a demarat o colaborare cu Railex |
| Derby-ul Pojorâta – Rapid a început la nivel declarativ |
| Două echipe sucevene, la turneul final al Campionatului Naţional de Volei |
| Fotbaliştii bătăuşi de la Mihoveni, pedepsiţi exemplar de Comisia de Disciplină a AJF |
| Shara Guşă, locul III la Cupa de Primăvară Ruxandra Dragomir-CFR Iaşi |
| Şomuzul Preuteşti şi Victoria Vatra Moldoviţei vor juca cu trofeul pe masă, pe stadionul Areni |
| Finală spaniolă: Real Madrid contra Atletico Madrid |
| România, pe dric? |
| 6 mai |
| Astăzi este Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii |
| Expoziţia Internaţională „Euro Foto Art - Partner's” |
| Filarmonica de Stat Botoşani va susţine sâmbătă un concert extraordinar de Paşte, la Iulius Mall |