|
|
|
|
VIDEOFOTOO familie de nemţi a înfiinţat un club pentru adolescenţii şi copiii din Siret
FOTOViolatorii care au batjocorit o bătrână de 80 de ani au scăpat destul de ieftin
FOTOPeste o sută de elevi suceveni au obţinut diplome de limba engleză din partea Universităţii CambridgeBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| 20 de ore fără apă rece la robinete, în cartierul Burdujeni |
| 40 de amenzi date de inspectorii silvici şi peste 200 de mc de masă lemnoasă confiscată, în doar câteva zile |
| Accident grav provocat de un şofer care a refuzat să-i fie testată alcoolemia |
| Acuzat că a incendiat maşina unui poliţist după ce a ieşit din închisoare, unde a stat pentru că i-a scos doi dinţi unui alt om al legii |
| Aeroportul Suceava vrea să reducă tarifele aeroportuare pentru a atrage companiile aeriene |
| Cristi Minculescu şi Iris se aşteaptă la un public numeros, luni, la Suceava |
| Festivalurile „Drumul lemnului” şi „Târgul lăptarilor” au loc duminică la Câmpulung Moldovenesc |
| Furt de 5.000 de lei dintr-o clinică medicală din Rădăuţi |
| Îndepărtarea focarului de boli de la CN „Petru Muşat”, cerută de aleşii locali |
| O familie de nemţi a înfiinţat un club pentru adolescenţii şi copiii din Siret |
| Ofertă de locuri de muncă mai diversă ca niciodată, la Bursa pentru absolvenţi |
| Ornamentele de iarnă pentru toate cartierele Sucevei, motiv de dispută politică în Consiliul Local |
| Peste o sută de copii abuzaţi, orfani sau aflaţi în situaţie de risc ajung, anual, în Centrul de primire în regim de urgenţă |
| Peste o sută de elevi suceveni au obţinut diplome de limba engleză din partea Universităţii Cambridge |
| Sesiune de admitere prelungită la USV pentru cei care vor să lucreze la catedră |
| Şi-a sechestrat fosta concubină şi acum va sta la puşcărie |
| Un submarin, scafandri, peşti, dar şi personaje din lumi fantastice îi întâmpină pe suceveni la Iulius Mall |
| Violatorii care au batjocorit o bătrână de 80 de ani au scăpat destul de ieftin |
| Zeci de elevi basarabeni repartizaţi în licee din judeţ |
| Flutur susţine că PNL speră în onestitatea unor parlamentari care vor spăla imaginea României votând demiterea premierului |
| PSD Suceava stabileşte astăzi pe cine susţine la preşedinţia partidului |
| A venit timpul pentru prima victorie |
| CSM Suceava încheie sezonul regulat cu o deplasare la Petroșani |
| Finalele de la Elită şi Principală vor preceda festivitatea de premiere şi petrecerea jucătorilor |
| Oţelul Galaţi, campioana din 2011, poposeşte astăzi pe Areni |
| Situaţia la vârful clasamentului rămâne neschimbată |
| „Şomuz” Fălticeni luptă pentru un loc în Divizia B a Campionatului Naţional de Tenis de Masă |
| Preşedintele FIFA, urmărit penal de elveţieni |
| 26 septembrie |
| Minunea petrecută cu copilul îngropat sub un val de pământ |
| Sfântul Voievod Neagoe Basarab |
| Dreptul la vot sau Mioriţa fără speranţă |
| Expoziţia de grafică - pictură „Expo Art – 66”, semnată de artistul plastic Anghel-Vasile Siminiuc, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” |
| Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”, la 80 de ani de la naşterea poetului |
| Bohumil Hrabal: „Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţi” |
| Colin Wilson: „Ocultismul” |