|
|
|
|
FOTOStaţiunea experimentală „Mătrăşoaia”
Mama unui copil agresat acum două luni, disperată că autorul i-ar putea face din nou rău băiatului
FOTOBlocarea benzilor de circulaţie de pe bulevardul George Enescu va fi sancţionată
Fostele sere din Câmpulung Moldovenesc, transformate într-un Centru Social pentru recuperarea persoanelor cu dizabilităţi psihiceBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| 10.000 de mp de teren, puşi la dispoziţia ANL de Primăria Suceava, pentru construirea de noi blocuri |
| Ansamblul folcloric ,,Pădureţul” al Şcolii Pârteştii de Sus, pe scena Festivalului ,,Cântec, joc şi voie bună” de la Negreşti |
| Blocarea benzilor de circulaţie de pe bulevardul George Enescu va fi sancţionată |
| Cinci incendii de vegetaţie, care au cuprins peste zece hectare, în patru zile |
| Dotarea Spitalului de Urgenţă Suceava a atras 79 de medici noi, în ultimii cinci ani |
| Elevi suceveni, premiaţi la Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” |
| Festivalul Internaţional „Bucovina Rock Castle” |
| Focuri de armă şi ţigări de peste 25.000 de euro capturate de poliţiştii de frontieră suceveni |
| Fostele sere din Câmpulung Moldovenesc, transformate într-un Centru Social pentru recuperarea persoanelor cu dizabilităţi psihice |
| Mama unui copil agresat acum două luni, disperată că autorul i-ar putea face din nou rău băiatului |
| O maşină a luat foc în trafic, din cauza unei grămezi de paie ce se afla pe carosabil |
| Parc cu spaţii verzi şi loc de joacă pentru copii, în cartierul Iţcani |
| Prefectura Suceava refuză repunerea lui Săvel Botezatu în funcţia de primar de Udeşti |
| Preţul locuinţelor ANL a crescut cu 55 de euro pe metru pătrat, în vreme ce preţul apartamentelor de pe piaţa liberă scade |
| Situaţia critică de la Rădăuţi persistă chiar după unele „precizări” aduse de MDRAP |
| Şoseaua de centură, păzită non-stop, după ce s-au înregistrat numeroase furturi |
| Spărgători de imobile şi de autocare, reţinuţi de poliţişti |
| Staţiunea experimentală „Mătrăşoaia” |
| Stradă din Suceava, în şantier, capcană pentru maşini şi locul în care muncitorii lucrează sub protecţia unui agent de pază |
| Trei tineri, acuzați că au comis un furt cu prejudiciu de 4.000 de lei din două şcoli |
| Trei tineri la spital, după ce-au înghiţit pastile în încercarea de a-şi pune capăt zilelor |
| Harşovschi le reproşează liderilor PSD că Suceava a primit la rectificare doar ”bani de biscuiţi” |
| Ca de obicei, sunt multe necunoscute în Liga a III-a |
| Cupa Monitorul continuă în ritm susţinut |
| Ţintarul va fi stabilit vinerea viitoare |
| Universitarii au trei meciuri de pregătire la Memorialul „Mihai Mironiuc” de la Suceava |
| Ajax Amsterdam, eliminată din competiţie |
| Astra Giurgiu încearcă să dea lovitura în faţa lui West Ham |
| Jocul de-a Legea Educaţiei |
| 6 august |
| Conlucrarea dintre preot și psiholog |
| Schimbarea la Faţă a Domnului, anticamera Împărăţiei cerurilor |
| Perioada 6-12 august |
| A XIII-a întâlnire a germanilor din Bucovina şi jubileul de 25 de ani de la înfiinţarea FDG - Regiunea Bucovina |
| Festivalul de Film Istoric - Ediţia I |
| Grupul artistic independent „Domino” deschide o expoziţie-blitz la Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc” |