|
|
|
|
FOTOIncendii de mare amploare la două unităţi de prelucrare a lemnului
Au scăpat de închisoare, însă judecătorii i-au pus la plată: aproape 65.000 de euro cheltuieli judiciare
Regulamentul pentru câinii cu stăpâni a fost aprobat, dar într-o formă modificatăBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava

| Actualul administrator public al Primăriei Vatra Dornei, Mircea Rusu, a fost găsit în conflict de interese |
| Au scăpat de închisoare, însă judecătorii i-au pus la plată: aproape 65.000 de euro cheltuieli judiciare |
| Concurs de eseuri „Jurnal de călătorie”, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” |
| Conferinţă regională la Gura Humorului, între judecători şi avocaţi din zona Moldovei |
| Copii cu dizabilităţi din Suceava şi Spătăreşti au plantat ieri 12 copaci în curtea Centrului de Recuperare „Blijdorp” |
| Corala “Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va concerta luni pe scena suceveană |
| Două surori gemene, rănite de un şofer care a intrat pe contrasens |
| Focuri de armă și țigări de contrabandă de peste 20.000 de euro, reținute de polițiștii de frontieră suceveni |
| Haos în Rădăuţi: primarul în puşcărie, Consiliul Local în prag de dizolvare, secretarului îi expiră mandatul |
| Incendii de mare amploare la două unităţi de prelucrare a lemnului |
| Înşelată după ce s-a dus să schimbe 500 de euro la o casă de schimb valutar |
| Marcel Iureş, George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, pe scena suceveană, în spectacolul „O scrisoare pierdută” |
| Peste 850 de elevi suceveni beneficiază de burse din partea Primăriei Suceava |
| Pieton beat, rănit în timp ce mergea pe mijlocul drumului |
| Regulamentul pentru câinii cu stăpâni a fost aprobat, dar într-o formă modificată |
| Schimbări majore în salubrizarea menajeră a Sucevei, odată cu organizarea unei noi licitaţii, valabilă minim 12 ani |
| Târgul Internaţional de Minerale, Roci şi Bijuterii „Expomineralia” şi Târgul „Leather Show”, la Iulius Mall Suceava |
| Un şofer de tir care a omorât un om care mergea pe marginea drumului a scăpat fără nici o zi de închisoare |
| „Voyage au pays des mots”, mâine, la Biroul Francez de la Casa Prieteniei |
| Consilierul PSD Mirela Todorese a demisionat din Consiliul Local Rădăuți |
| Bucovina Pojorâta a pierdut la „masa verde” meciul cu Petrotub Roman |
| Bucovina Pojorâta s-a impus în derby-ul etapei |
| Rapid încheie sezonul regulat la Buzău |
| Sucevenii vor revanşa în faţa steliştilor, după un meci tur cu probleme |
| NATO ne ordonă să trecem Prutul? |
| Conducerea bisericii ortodoxe trebuie să curme circul religios din parlament |
| Cercul pedagogic al responsabililor parteneriatului şcoală-familie, la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava |
| 27 Martie |
| Lacrimile din timpul rugăciunii |
| Ridichile - aliat în cura de slăbire și detoxifiere |
| Sfânta Mucenică Matrona, Sfinţii Filet, Lidia şi fiii lor |
| Ţinerea de minte a răului |
| Parteneriat între Spitalul Judeţean şi Grupul Acibadem din Turcia, lansat la Suceava |
| Primăvara se scurtează cu 30 de secunde pe an |
| „Dialogul artelor”, la Fundu Moldovei |
| Expoziţia „Culoare - Formă - Expresie”, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava |
| Întrunire pentru înfiinţarea Organizaţiei Suceava a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei |
| Expoziţia de fotografii Destinaţii turistice din România |