|
|
|
|
Harşovschi preia astăzi atribuţiunile de viceprimar, chiar de nu are încă un birou propriu
FOTODoi tineri suceveni au şanse să câştige cel mai important concurs de inginerie seismică din lume
Ioan Balan, chestor al Biroului Permanent al Camerei Deputaților
Primăria Suceava va tăia cablurile de pe stâlpi nerevendicate de proprietariBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

Friptură de purcel cu sos de bere
Zilele acestea, în care pare că lumea toată dă fuga-fuga pe Valea Prahovei și mai departe, spre Brașov, stârnesc rostogolul delicioaselor amintiri cu o fabuloasă friptură de purcel, tologită în sos de bere și aromată cu frunze de... Citeşte
| Acţiunile de vânătoare de anul trecut au adus Direcţiei Silvice Suceava venituri de 650.000 de lei |
| Amenzile, singura măsură contra celor care ocupă abuziv trotuarele |
| Benzi rezonatoare pe DN 17, la Prisaca Dornei, în curba în care au murit patru oameni |
| Centru de examinare în limba franceză pentru diplomele DELF, la Colegiul „Petru Rareş” Suceava |
| Criminalul care a făcut mii de euro din înşelăciuni avea în celulă telefoane mobile la discreţie |
| Delia va susţine un megaconcert la Shopping City Suceava |
| Despăgubiri de peste 130.000 de euro, pentru familia unui mopedist omorât de o maşină a ISU Suceava |
| Doi tineri suceveni au şanse să câştige cel mai important concurs de inginerie seismică din lume |
| Femeie tâlhărită pe bulevardul George Enescu |
| Harşovschi preia astăzi atribuţiunile de viceprimar, chiar de nu are încă un birou propriu |
| Individul acuzat că abuza sexual minore „agăţate” pe Facebook rămâne după gratii |
| O borsetă cu 1.300 de euro, găsită într-un vagon CFR de un muncitor de la salubrizare |
| Oamenii şcolii reclamă primăriile că nu alocă bani pentru decontarea navetei lor |
| Primar sucevean, obligat la plata unor daune compensatorii de peste 21.000 de lei |
| Primăria Suceava va tăia cablurile de pe stâlpi nerevendicate de proprietari |
| Primarul arestat al Rădăuţiului va rămâne după gratii |
| Steliana Miron: „O mare parte din români se vor întoarce la sclavagism” |
| Tăierile ilegale în pădurile judeţului, în scădere cu 65% în 2014 comparativ cu 2013 |
| Ardeleanu anunţă că noul PNL are o listă însemnată de priorităţi legislative |
| Ioan Balan, chestor al Biroului Permanent al Camerei Deputaților |
| Clasare onorabilă pentru Junior Câmpulung Moldovenesc, la Braşov Indoor Cup |
| FRF a extins perioada de transferuri |
| LPS Suceava rămâne pe primul loc în serie după turneul retur de sală |
| Rapid testează un fost internaţional de juniori ieşean |
| Universitarii au două săptămâni de pauză competiţională |
| Transferul lui Daniel Niculae şi Cristi Săpunaru la Rapid a căzut |
| Ţucudean a venit la Steaua pentru a juca în Liga Campionilor |
| Un vulcan cu numeroşi adepţi |
| 03 Februarie |
| Patrimoniul sacru bucovinean, dezbătut în cadrul Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor |
| Spre o cumpănită judecare… |
| Substaţia de Ambulanţă de la Vatra Dornei îşi pierde actualul sediu |
| Cercetătorii vor putea citi gândurile pacienţilor complet paralizaţi |
| Actorii Radu Beligan şi Maia Morgenstern, aşteptaţi la Suceava cu piesa „Leul deşertului” |
| Club de lectură în limba engleză |
| Emisiunea de mărci poştale „Regalitatea în România” |
| Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |
| Premii „Opera Omnia”, la Ziua Artelor Plastice Bucovinene |
| Românca fără nume de la Suceviţa |
| Friptură de purcel cu sos de bere |