|
|
|
|
FOTOPDL şi PNL Suceava sunt pregătite de o nouă revoluție a dreptei pentru „Klaus Iohannis preşedinte al României”
VIDEOFOTORapidul, calificare dramatică în faţa unui public de nota 10
Şeful Poliţiei Locale Siret, suspect de fraude din fonduri APIA, audiat la DNABalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| Accident cu trei răniţi, pe Mestecăniş, după ce un şofer a derapat pe mâzgă |
| Agenţii de poliţie, nemulţumiţi că nu primesc sporul legal pentru orele lucrate în weekend |
| Ani buni de închisoare pentru doi indivizi care au tâlhărit o tânără în scara unui bloc |
| Bărbatul înjunghiat într-un magazin se teme pentru viața lui și nu înțelege de ce procurorii l-au lăsat liber pe agresor |
| Biciclist accidentat de o şoferiţă care a plecat de la faţa locului |
| „Campionii” de la Grădiniţa “Lizuca” Fălticeni au participat la un eveniment mondial |
| Concluziile comisiei de anchetă în cazul ambulanţei care a întârziat la meciul de fotbal feminin de la Fălticeni |
| Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă, Aurel Olărean şi Constantin Babiuc vor fi judecaţi la Cluj |
| Foști angajați ai Oficiului de Pedologie au de recuperat, prin decizie judecătorească, salarii de peste 200.000 de lei |
| Medalii câștigate de elevii școlii speciale din Gura Humorului la Jocurile Europene Special Olympics |
| Municipiul Suceava a câştigat un premiu de excelenţă în proiectul ”Oraşul Reciclării” |
| Muzică şi teatru pe scena Casei de Cultură Suceava |
| Noi facilităţi la biletele CFR online |
| Numărătoare inversă pentru lucrările de apă - canalizare din municipiul Suceava |
| Prins cu mașina plină de țigări de contrabandă, după ce a fost tamponat de un alt autoturism |
| Şeful Poliţiei Locale Siret, suspect de fraude din fonduri APIA, audiat la DNA |
| Străzile din Iţcani, distruse de traficul greu |
| Tânărul acuzat că a lovit cu piatra în față un polițist, reținut pentru 24 de ore |
| Thermonet a acceptat să preia 157 de salariaţi de la Termica |
| Transport de ţigări de contrabandă, interceptat la intrarea în Suceava |
| Iohannis: Întregul sistem educaţional trebuie refăcut. Este nevoie de 20 de ani |
| Madrid, dar vor ajunge la Avântul Prăbuşirea |
| Ovidiu Donţu: „Noul Cod Silvic este un strugure prea acru pentru diletanţi” |
| PDL şi PNL Suceava sunt pregătite de o nouă revoluție a dreptei pentru „Klaus Iohannis preşedinte al României” |
| PSD Suceava îşi mărește zestrea de aleși locali în zona de munte |
| Radu Surugiu susţine că liderul PNL, Klaus Iohannis, este candidatul tinerilor la alegerile prezidențiale |
| CSȘ Gura Humorului a început campionatul cu un eșec la scor |
| Cupa Jandarmeriei la pescuit sportiv şi-a desemnat câştigătorii |
| LPS CSȘ Suceava a început noul sezon cu o victorie |
| Rapidul, calificare dramatică în faţa unui public de nota 10 |
| Budapest şi Bucarest |
| 24 Septembrie |
| El aşteaptă să fie găsit |
| Învăţământul religios şi caracterul dogmatic al Ortodoxiei |
| Prăznuirea Sfântului Siluan Athonitul |
| Demonstrat ştiinţific: pauzele lungi şi dese – cheia marilor succese! |
| Ţigările electronice favorizează dependenţa de nicotină şi sunt inutile în renunţarea la fumat |
| Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |