|
|
|
|
FOTOÎntoarcere în timp, în Cetatea de Scaun a Sucevei
VIDEOFOTOMii de oameni au fost, ieri, în pelerinaj la Sanctuarul de la Cacica
VIDEOFOTOSalve de tun şi defilări ale cavalerilor din toată ţara, la deschiderea oficială a Festivalului Medieval 2014
FOTOVictor Ponta şi soţia sa au fost binecuvântaţi la Putna de ÎPS Pimen şi de stareţul mănăstirii, Melchisedec VelnicBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| Cadre didactice din cinci ţări, aşteptate la Suceava, săptămâna viitoare |
| Descoperitorul comorii geto-dacice de la Cacica, premiat de Guvern cu 10.000 de lei |
| Excursie în natură, “către tronul lui Ştefan cel Mare” |
| Manifestări de amploare la 500 de ani de la înființarea comunei Adâncata |
| Mii de oameni au fost, ieri, în pelerinaj la Sanctuarul de la Cacica |
| Motociclist accidentat de un şofer care nu i-a dat prioritate |
| Muzeul Satului a răsunat pe ritmurile trupei Hara, în prima zi a Festivalului Medieval |
| O bătrână de 89 de ani a murit într-un incendiu izbucnit de la o lumânare |
| Pliante pentru prevenirea infracțiunilor, împărțite la Festivalul Medieval |
| Principalul suspect în cazul unei crime, eliberat după două luni şi jumătate de arest |
| Salve de tun şi defilări ale cavalerilor din toată ţara, la deschiderea oficială a Festivalului Medieval 2014 |
| Şcoală de vară pentru juniori, cu ateliere de creaţie, jocuri cercetăşeşti, excursii şi întreceri sportive |
| Tabere gratuite la mare pentru cinci olimpici suceveni |
| Un biciclist căzut în stradă a murit călcat de două maşini |
| Un tânăr care se plimba cu ATV-ul a căzut într-o râpă de 30 de metri |
| USV scoate la concurs 120 de locuri la programele adresate profesorilor care vor să predea încă o materie |
| Victor Ponta şi soţia sa au fost binecuvântaţi la Putna de ÎPS Pimen şi de stareţul mănăstirii, Melchisedec Velnic |
| Cristina Casandra s-a calificat cu emoţii în finală |
| Cupa Nikodemus, ediţia a XVIII-a, la start |
| Debut nefericit pentru CSU Suceava la turneul de la Vaslui |
| Fălticeneanul Vrabie e tot mai aproape de Rapid |
| Juniorul Suceava, pe locul doi la turneul internaţional Braşov Junior's Cup |
| Ştiinţa Petroşani şi CSM Suceava se luptă pentru ultimul loc de play-off |
| Supercupa AJF se joacă duminică, la Rădăuţi |
| Concurență pentru Florin Gardoș! |
| 16 August |
| Băiatul şi copacul |
| Rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu |
| Ce trebuie să faceţi pentru a avea o piele sănătoasă în timpul verii |
| Cum influenţează kilogramele în plus riscul de cancer? |
| Activităţi finalizate în cadrul proiectului „Bucovina unită prin limba şi tradiţiile ei” |
| Festivalul-concurs interjudeţean de interpretare a cântecului popular „Maria Surpat - Mina Pâslaru” |
| Întoarcere în timp, în Cetatea de Scaun a Sucevei |
| Ingmar Persson & Julian Săvulescu: „Neadaptaţi pentru viitor” |
| Olga Slavnikova: „Duşmanul poporului” |