|
|
|
|
Un nou val de debranşări de la sistemul centralizat de termoficare din Suceava
„Procurorul” cu patru clase: drept la replică, telefonic, din Penitenciarul Iaşi
FOTOTrei elevi suceveni participă la cea mai amplă competiție de știință și inginerie din lume, dedicată liceenilor
Mihaela Cristina Cosovan, noul contabil-şef al Primăriei RădăuţiBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| Aproape patru ani de la înfiinţarea primului cinematograf 3D din judeţ |
| Concertul „Tinere speranţe”, mâine, la Casa de Cultură Suceava |
| Datoriile populaţiei către Termica au crescut cu un milion de euro în această iarnă |
| Două săptămâni de distracţie, la „Zilele şi nopţile studenţeşti USV” |
| Ghinionul lui „marţi, 13”, combătut de pompieri |
| I-a promis că îi face rost de permis de conducere, i-a luat banii şi a dispărut |
| Individul care l-a înjunghiat pe consilierul local din Milișăuți a fost arestat preventiv |
| Îngrăşământul adus din Ucraina, verificat pentru suspiciuni privind calitatea |
| Lucrările de reabilitare şi extindere a rețelelor de apă-canal bat pasul pe loc |
| Mihaela Cristina Cosovan, noul contabil-şef al Primăriei Rădăuţi |
| Ministrul Muncii, Rovana Plumb, vine la Hora Bucovinei, la Bucşoaia |
| Patru minori au tâlhărit două femei şi un copil |
| Poliţiştii au făcut schimb de experiență cu colegi din Polonia, în cadrul conferinței regionale IPA |
| Poliţiştii şpăgari, filmaţi şi înregistraţi de anchetatori când luau mită |
| Premii importante aduse la Suceava de studenţii Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării |
| „Procurorul” cu patru clase: drept la replică, telefonic, din Penitenciarul Iaşi |
| Rădăuţeanul bănuit că şi-a ucis şi îngropat soţia şi două cumnate stă încă 30 de zile de arest |
| S-a izbit cu maşina într-un stâlp, din cauza a două vaci ieşite în drum |
| Salariaţii de la Poşta Suceava vor picheta mâine sediul instituţiei |
| Trei elevi suceveni participă la cea mai amplă competiție de știință și inginerie din lume, dedicată liceenilor |
| Un nou val de debranşări de la sistemul centralizat de termoficare din Suceava |
| Universitatea din Suceava organizează Conferința Internațională „Development and application systems” |
| Voluntari pe străzile Sucevei, astăzi, la acţiunea „Fii conştient, nu dependent” |
| BEJ Suceava a decis că afișele electorale în care apare USL trebuie îndepărtate |
| Onofrei a anunţat că în calitate de europarlamentar va sprijini localităţile în care singura activitate este agricultura |
| Onofrei propune ca în zonele de munte să fie alocată o cotă de lemn pentru sprijinirea şi păstrarea micilor afaceri |
| Avântul Volovăţ e noul lider |
| CSȘ 3 Suceava s-a întors cu 18 medalii de la naționalele școlare |
| Rapid pierde la Tărlungeni şi trăieşte periculos |
| Şcoala Gimnazială „Miron Costin”, o prezenţă obişnuită în finalele naţionale |
| Suceveanul Iulian Alexa a ieșit pentru a patra oară campion național cu Extrem Baia Mare |
| Nechifor, românul care produce un milion de euro pe zi |
| Băsescu trage tigrul de mustăţi |
| 14 Mai |
| Bucurie duhovnicească în Parohia Ciocăneşti |
| Îngerii se roagă pentru noi, noi nu vrem să ne rugăm nici pentru noi înşine! |
| Rugăciunea este mărgăritarul sufletului |
| Suceava şi Rădăuţi, spitalele cu cele mai multe cazuri de infecţii nosocomiale |
| „Expo Art Absolvent 2014” |
| Laureaţii Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene” |