|
|
|
|
De la un reproş privind un accident mortal, la cumplitul omor în stradă de la Câmpulung
Şapte şcoli de şoferi, închise pentru că nu au respectat graficul de ore de pregătire
FOTOLucrare de două milioane de euro, de reabilitare a subtraversării râului Suceava, finalizată din fonduri europeneBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| 13 furturi de animale de la începutul anului, în judeţ |
| 13 licee din judeţ s-au calificat la etapa regională a unui concurs de dezbateri |
| Aproape jumătate dintre inculpaţii dintr-un dosar au fost achitaţi de judecători |
| Căldura şi apa caldă ar putea fi oprite în Suceava, după sărbătorile de Paşti |
| Cinci tineri, hoţi din garaje şi maşini din Suceava, prinşi de poliţişti |
| Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” are trupă de umor |
| De la un reproş privind un accident mortal, la cumplitul omor în stradă de la Câmpulung |
| Elevii suceveni s-au întors cu 12 premii de la Olimpiada naţională de discipline tehnologice |
| Evreii suceveni au început luni seara sărbătoarea Paştelui |
| Lalelele de pe străzile Sucevei au devenit ţinta hoţilor de flori |
| Licitație pentru desemnarea unui nou operator de termoficare al Sucevei, pe 14 mai |
| Lucrare de două milioane de euro, de reabilitare a subtraversării râului Suceava, finalizată din fonduri europene |
| Lumina Învierii de la Ierusalim va fi adusă în judeţ cu maşina, de la Bacău |
| Micii electronişti de la Palatul Copiilor, premiaţi la un concurs naţional, desfăşurat la Slatina |
| Plângere penală împotriva procurorului sucevean care a cercetat dispariția celor trei surori de la Rădăuţi |
| „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, la Școala Gimnazială Todirești |
| Şapte şcoli de şoferi, închise pentru că nu au respectat graficul de ore de pregătire |
| Senatoarea Steliana Miron vrea toleranţă zero faţă de infracţiunile cu violenţă |
| Sute de poliţişti, jandarmi şi cadre ale ISU vor asigura ordinea publică în perioada sărbătorilor pascale |
| Tânărul acuzat că jefuia femei pe stradă, trimis în judecată |
| Târg de Paşte la Shopping City Suceava |
| Ţigări ascunse în canistre de plastic, descoperite în PTF Siret |
| Unde fugim de-acasă... |
| Zece distincţii obţinute de elevii din judeţ la fazele naţionale ale olimpiadelor de matematică şi chimie |
| Flutur promite că aduce Europa în casele sucevenilor |
| Flutur transmite Guvernului României care sunt prioritățile în infrastructură pentru judeţul Suceava |
| Flutur vrea ca Bucovina să devină „pol de dezvoltare” turistică |
| 300.000 de lei din bugetul Sucevei au ajuns la echipa de fotbal Rapid |
| Bucovina Pojorâta e lider la jumătatea întrecerii |
| CN „Nicu Gane” Fălticeni, argint la naţionalele pentru juniori III |
| Echipa de handbal Universitatea Suceava va primi 500.000 lei pentru promovarea imaginii municipiului |
| Foarte tânărul Ionuţ Nistor de la Sporting e curtat insistent de Steaua |
| Deşi sunt în criză financiară, rapidiştii se pregătesc pentru a ataca promovarea |
| Mutu a spus că dacă nu venea la Petrolul se lăsa de fotbal |
| Tecău, înfrângere surprinzătoare la Monte Carlo |
| 17 Aprilie |
| Joia Mare. Semnificaţia Zilei. |
| Legenda ouălor roşii |
| Suntem invitaţi să cinăm la masa Împărăţiei |
| Condamnați de două ori la moarte: o dată de boală şi o dată de autorităţile care nu le asigură medicaţia |
| 40 de tablouri, icoane pe scoarţă de copac şi pe sticlă, semnate de artista plastică Cristina Hreamătă Macoveiciuc |
| „Oul încondeiat, prima carte religioasă a omenirii” |
| Umoristul bucovinean Constantin Tiron, laureat al Festivalului Internaţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur” Bistriţa |