|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
30 de câini fără stăpân, din Suceava, au plecat ieri în Germania, spre adopţie |
BRD renunţă la procesul împotriva SC Eurostrade Company SA |
Cum s-a petrecut accidentul cu trei morţi de la „Zidul Morţii”, conform expertizei dispuse în dosar |
Doi elevi în vârstă de 16 ani, de la LPS Suceava, au stopat o tentativă de tâlhărie |
Doi elevi suceveni vor să-şi patenteze o invenţie care permite verificarea securităţii unei clădiri |
Încasările la Patinoarul Areni, mai mari cu 61% decât în sezonul rece anterior |
Liceenii suceveni pot studia în străinătate prin intermediul unui program de mobilitate preuniversitară |
Prefectul Florin Sinescu i-a trimis ministrului Dan Şova propunerea pentru fluidizarea traficului în zona "Zidului Morţii” |
Primarul din Adâncata se declară nemulţumit de sumele primite de la bugetul de stat |
Protest la „Zidul Morţii”, vineri seară, anunţat la Primăria Şcheia şi Jandarmerie |
S-a dat startul pregătirilor pentru organizarea Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică |
Sesiune informativă cu privire la sistemul universitar suedez, pentru elevii suceveni |
„Tânăra bebeluş”, evaluată astăzi de o echipă de la Protecţia Copilului Suceava |
Telefoanele publice fixe, cuşti inestetice şi inutile pe străzile oraşului |
Venituri mai mari pentru angajaţii din învăţământul preuniversitar sucevean, în 2014 |
Veterinarii şi primarii din judeţ caută caii tăiaţi de Crăciun |
Canotorii din județ au început pregătirea cu un cantonament la Vatra Dornei |
Fălticeneanul Vasile Filip a ajuns până în finala turneului de la Câmpulung |
Patru suceveni se pregătesc pentru europenele și mondialele de cadeți și juniori |
Railex luptă la Iaşi pentru Cupa Unirii |
Universitatea joacă turneul de la Călărași în direct la Digi Sport |
Mititelu şi FC Universitatea Craiova, evacuaţi din nou de pe stadionul „Ion Oblemenco” |
Steaua a lăsat „la vatră” trei jucători |
„Zidul morţii” a mai făcut o victimă. Hai serios? |
O nouă dovadă că România e o ţară extraordinar de bogată |
Băsescu îi cere premierului Ponta să înceteze orice atac la adresa justiţiei, „de îndată” |
Mihai Necolaiciuc, achitat într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru deturnarea a peste 2,7 milioane de euro |
08 Ianuarie 2014 |
Câţi ioni de argint are un litru de agheasmă? |
Gânduri de început |
Neglijarea prezentului |
Volkswagen Caravelle vine în versiunea Edition |
Beneficiile exerciţiului fizic regulat |
Sanitas ameninţă cu instanţa doi directori de spitale |
Stocurile de vaccin antigripal gratuit s-au epuizat |
Gwen Stefani lansează o nouă colecţie de haine casual |
Loredana pleacă în turneu |
Secretele unei căsnicii de succes |
Concertul pentru Anul Nou 2014, susţinut de Filarmonica de Stat Botoşani |
„Cromatisme”, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava |
Expoziţia „Viaţa secretă a planetelor” |
Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |
Salonul Naţional de Artă „Temeiuri” |
„Săptămâna culturală în Suceava” |
A fost deschisă sesiunea de proiecte pentru Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural |