|
|
|
|
FOTOAsfaltul dintr-o parcare din Rădăuţi se transformă în „mălai” la numai o săptămână de la turnare
Pentru a evita eutanasierea câinilor vagabonzi din Suceava, ONG-urile promit peste o mie de adopţii pe an
FOTOUn profesor pasionat de viticultură susţine că a adaptat soiuri nobile de viţă-de-vie la clima din judeţ
FOTOMarius Ursaciuc, Alexandru Băişanu şi Adrian Popoiu vor candida pentru şefia PNL SuceavaBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 15 elevi autori de fapte penale, alţi 15 victime, în prima parte a anului |
| A X-a ediţie a „Târgului Mărului” |
| Asfaltul dintr-o parcare din Rădăuţi se transformă în „mălai” la numai o săptămână de la turnare |
| Autorităţile sucevene au pregătit programul pentru Ziua Bucovinei şi Ziua Naţională a României |
| Casa viceprimarului din Fântâna Mare, mistuită de un incendiu violent |
| Cele mai premiate producții internaționale de film vor rula la Universitatea „Ştefan cel Mare” |
| Copil de 2 ani, intoxicat după ce a dat pe gât o sticluţă de Augmentin |
| Dascălii suceveni care vor funcţii de conducere în învăţământ se pot înscrie în Corpul de Experţi în Managementul Educaţional |
| Două festivaluri derulate simultan, în mai puțin de jumătate de zi |
| Drumurile naţionale din Pasurile Mestecăniş, Tihuţa şi Palma au fost acoperite de zăpadă |
| Licitaţia de salubrizare a Sucevei trebuie reluată |
| Lungu nu are de gând să pună o recompensă pentru prinderea câinilor vagabonzi |
| Nechifor a inspectat lucrările de modernizare a drumului Ilişeşti – Ciprian Porumbescu |
| Nechifor va prezenta la Bruxelles o informare pe tema „Bucovina – Brand Regional” |
| Pentru a evita eutanasierea câinilor vagabonzi din Suceava, ONG-urile promit peste o mie de adopţii pe an |
| Preşcolari în vârstă de 3 ani, condamnaţi să îşi facă somnul de amiază la temperaturi de 15 grade Celsius |
| Primarul şi preoţii din Cornu Luncii au dus un camion cu ajutoare la Galaţi |
| Scutiri de taxe şi impozite pentru firmele care vor investi în viitorul parc industrial de la Termica |
| Un medic a accidentat un pieton cu maşina, apoi a făcut scandal, refuzând să-i fie testată alcoolemia |
| Un profesor pasionat de viticultură susţine că a adaptat soiuri nobile de viţă-de-vie la clima din judeţ |
| Un şofer recidivist, prins beat la volan, condamnat la un an de închisoare |
| „Ziua educaţiei”, celebrată în unităţile şcolare din judeţ |
| Liderii naţionali ai Partidului Mişcarea Populară au fost prezenţi la inaugurarea sediului formaţiunii din Suceava |
| Marius Ursaciuc, Alexandru Băişanu şi Adrian Popoiu vor candida pentru şefia PNL Suceava |
| Mesaj de unitate al lui Băişanu către liberalii suceveni |
| Echipele sucevene au speranţe mari legate de etapa cu numărul şase |
| LPS Suceava a devenit lider solitar |
| S-a încheiat sezonul în aer liber la Suceava |
| Sucevenii încheie sezonul cu un meci capital pentru rămânerea în Divizia Națională |
| Universitarii vor să spargă gheața în deplasarea de la Caraș-Severin |
| Ce şanse are Gică Popescu pentru a deveni preşedinte al FRF |
| Trofeul Ligii Campionilor a ajuns la Bucureşti |
| Coană Franțo, suntem în Schengen! |
| Ultima oră: miniştrii vor fi eutanasiaţi |
| ANM: Nu avem nici o cerere de punere pe piaţă a canabisului medicinal; dacă ar fi, am aproba-o |
| ANPC are procese pe clauze cu toate băncile, mai puţin una, şi le va transforma în acţiuni colective |
| ANPC: Oamenii ştiu tot mai multe despre drepturile lor, sunt tot mai puţine plângeri nefondate |
| ANRE propune Guvernului să scadă taxa de cogenerare, pentru a reduce factura la energie |
| Băsescu: O să fac o analiză privind pactul de coabitare cu Ponta, după-amiază mă pronunţ |
| Băsescu: Suntem pe punctul de a ne lua adio de la Schengen; acţiunea cu procurorii, cu roşu în MCV |
| Min. Muncii: Noile formulare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, distribuite după avizare |
| Pactul de coabitare, între a fi şi a nu (mai) fi |
| Ponta: Iliescu are dreptate, nu trebuia să vorbesc despre un procuror; conflictul meu e cu Băsescu |
| Ponta şi Dragnea nu susţin ideea unei noi suspendări a lui Băsescu |
| Unu din cinci consilii judeţene nu ar mai putea atrage credite rambursabile |
| 04 Octombrie |
| Lansarea cărții „Clopotele de aur”, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Simion Stâlpnicul” Suceava |
| „Un monah face misiune prin starea lui lăuntrică, prin jertfa lui“ (II) |
| Bentley își poate tripla vânzările de modele de lux |
| BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupé își pregătesc debutul |
| Cea mai scumpă maşină din lume |
| Chevrolet Cruze SW, în spiritul familiei |
| Hyundai ar putea lansa un nou model în Europa |
| Un analgezic sintetic, descoperit în stare naturală în Africa |
| Emma Watson, desemnată cea mai sexy actriţă de film din lume |
| Scrisoarea lui Sinead O’Connor pentru Miley Cyrus: "Nu lăsa industria să facă din tine o prostituată" |
| California interzice difuzarea pe internet a conţinuturilor din categoria "porno din răzbunare" |
| Macheta unei sculpturi de Picasso, evaluată la 35 milioane de dolari, scoasă la licitaţie |
| Un copil de 10 ani, considerat un geniu în matematică, va studia la Universitatea din Zurich |
| Atelier demonstrativ de artă meşteşugărească |
| „Cultură şi civilizaţie evreiască în zona Moldovei” |
| Expoziţia de pictură „Vibraţia culorilor” |
| Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |
| Violoncelistul Răzvan Suma, alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, în concert extraordinar la Colegiul de Artă Suceava |