|
|
|
|
Poliţist bătut în scara de bloc în care locuieşte de un individ pe care l-a anchetat
Fostul prefect Sorin Popescu, ales şef al Camerei Agricole Suceava
FOTOSuceava, sub ape după o ploaie de 20 de minute
Primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a primit medalia „Mihai Eminescu” din partea preşedintelui Republicii MoldovaBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| 167 de candidați vor susţine proba de verificare a cunoștințelor pentru a fi admiși la Şcoala de Subofițeri Jandarmi Fălticeni |
| Asociaţia „Plaiul Bucovinei” eliberează gratuit adeverinţe prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine |
| Ceremonial militar, defilare a tehnicii de luptă şi exerciţiu de descarcerare, astăzi, în centrul Sucevei |
| Elveţienii au dat „undă verde” demarării a trei proiecte, în valoare de şapte milioane de euro |
| Fostul prefect Sorin Popescu, ales şef al Camerei Agricole Suceava |
| Mari artişti ai teatrului românesc, pe scena Casei de Cultură Suceava |
| Noaptea Cercetătorilor, pe 27 septembrie, în Suceava şi în mai multe oraşe din ţară |
| Paul Rusu, avocatul care se visa deputat, arestat pentru că a încercat să mituiască un procuror cu 5.000 de euro |
| Peste 350 de elevi din Hănţeşti, condamnaţi să înveţe în condiţii mizere: în săli subdimensionate, cu igrasie şi acoperişuri degradate |
| Poliţist bătut în scara de bloc în care locuieşte de un individ pe care l-a anchetat |
| Primăria Suceava a început să primească solicitări pentru încredinţarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân |
| Primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a primit medalia „Mihai Eminescu” din partea preşedintelui Republicii Moldova |
| Regal de muzică clasică susţinut de aproape 150 de artişti ieşeni, astăzi, în centrul Sucevei |
| Șerpi de 5 metri, bivoli cu coarne uriașe și Pirații din Caraibe, la Circul Safari |
| Suceava, sub ape după o ploaie de 20 de minute |
| Transport de ţigări de contrabandă, interceptat de poliţiştii de frontieră suceveni la Văşcăuţi |
| Un copil de 12 ani i-a luat microbuzul tatălui său şi a ieşit la plimbare în sat |
| Băişanu îi ceartă pe deputaţii PNL de Suceava Pardău, Surugiu şi Galan pentru că lipsesc de la şedinţele politice |
| Băişanu: Schimbarea lui Gelu Puiu din funcţia de secretar de stat este o măsură organizatorică |
| Bereanu: S-au cheltuit foarte mulţi bani pentru menţinerea câinilor la locurile de joacă pentru copii |
| Ioan Balan are susţinerea conducerii centrale a partidului pentru a prelua şefia PDL Suceava |
| Peste 800 de liberali judeţeni îşi vor alege noua conducere judeţeană |
| Suceveanul Gelu Puiu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Mediului |
| Adversari tari pentru Sporting şi Pojorâta |
| Barbu: „Din punct de vedere al pregătirii stăm bine, cu moralul e mai rău” |
| Sucevenii au invadat podiumul la Cupa Sănătatea |
| Sucevenii, încrezători că pot realiza imposibilul, adică salvarea de la retrogradare |
| Între golănie și isterie |
| Bravo, Allah! |
| ANAR: În noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi a plouat cât pentru două luni |
| Buşoi: Avem 1 mil. de carduri de sănătate tipărite, aşteptăm decizia politică privind distribuirea |
| DNA: Ovidiu Silaghi, urmărit penal pentru trafic de influenţă |
| Întâlnire Ponta-Antonescu s-a încheiat; premierul a plecat fără a face declaraţii |
| Nouă persoane au murit în urma inundaţiilor din judeţul Galaţi |
| O femeie care a rănit un şofer în Piaţa Dorobanţi, fostă cântăreaţă în grupul TNT |
| O nouă avertizare de ploi va fi emisă astăzi, pentru sud-estul ţării |
| Ponta: Comisia parlamentară pe Roşia Montană, o platformă democratică de dezbatere a proiectului |
| Pregătirea copiilor pentru nou an şcolar îi costă pe părinţi cel puţin 400 de lei |
| Vosganian: Societatea românească nu are suficiente date privind proiectul Roşia Montană |
| 13 Septembrie |
| Griji de toamnă |
| Rugă la mormintele strămoşilor din Colacu |
| Audi va lansa un nou vehicul hibrid |
| Kia lansează versiunea înnoită Soul |
| Lexus plănuiește o versiune mai rapidă a supercarului LFA |
| Toyota GT 86 vine cu primele accesorii sport |
| Kristen Stewart, "vândută" unui prinţ din Orientul Mijlociu |
| Nicoleta Luciu îşi sărbătoreşte ziua de naştere în Italia |
| Ştefan Bănică Jr. despre relaţia cu Lavinia Pârva: "Este alegerea mea şi sper să o respectaţi" |
| Capturarea unui asteroid: NASA a găsit trei candidaţi potenţiali |
| Cele mai populare deserturi din întreaga lume |
| Cum poţi să îţi dai seama dacă cineva te minte într-un SMS? |
| Mormântul uneia dintre cele mai influente "femei fatale" din istoria Chinei, descoperit de arheologi |
| Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |
| Peste 60 de participanţi la secţiunea recitare – monolog şi nouă spectacole în concursul de interpretare trupe de teatru |