|
|
|
|
Părinţii unei fetiţe omorâte într-un accident rutier se tem că poliţia încearcă să-l facă scăpat pe şofer
FOTOŞcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava, la ceas aniversarBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| 3,3 milioane de lei pentru reabilitarea punctelor termice şi a reţelelor de distribuţie din Suceava |
| A tăiat doi tineri cu cuţitul şi va sta la puşcărie timp de opt ani |
| Aproape 30 de amenzi, după un control la transportatori de mărfuri şi persoane |
| Copil de şase ani, în comă alcoolică, după ce a mâncat vişinele dintr-o sticlă cu băutură |
| Costel Girigan a demisionat de la conducerea ITRSV Suceava |
| Credit de aproape 12 milioane de lei pentru stingerea arieratelor la Termica, aprobat de Ministerul Finanţelor |
| Hoţii au încuiat uşa la plecare şi au lăsat cheia unde au găsit-o, sub preş |
| La închisoare, după ce l-a bătut pe unul dintre jandarmii care l-au convins să nu se sinucidă |
| Lege schimbată şi amenzi usturătoare, pentru limitarea incendiilor de pădure |
| Maşină răsturnată pe câmp de un autoturism al poliţiei intrat pe contrasens |
| Părinţii unei fetiţe omorâte într-un accident rutier se tem că poliţia încearcă să-l facă scăpat pe şofer |
| Proiect ecologic realizat la Colegiul Militar Liceal ”Ștefan cel Mare” |
| Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava, la ceas aniversar |
| Suceveanul colecţionar de Dacii 1300, Dănuţ Crainiciuc, premiat pentru cea mai veche maşină din ţară |
| Suceveni păcăliţi cu zeci de mii de euro, printr-un simplu telefon |
| Un tânăr de 18 ani a distrus oglinzile retrovizoare de la zece maşini parcate |
| Unde fugim de-acasă... |
| Zilele filmului românesc, la Universitatea „Ştefan cel Mare” |
| Consilierii locali PDL vor susţine doar proiectele pe care Ion Lungu le va iniţia în folosul cetăţenilor |
| Consilierii PDL nu vor vota ca Drumuri şi Poduri să preia prin negociere directă întreţinerea drumurilor judeţene |
| Irimie vrea transparenţă în cheltuirea banilor la viitorul program naţional de evaluare a sănătăţii |
| Medicul Cristian Irimie va candida pentru şefia Organizaţiei Municipale a PDL Suceava |
| Vasile Ilie: Ministrul Şova este într-o gravă eroare când spune că cel mai prost drum este Suceava – Botoşani |
| Chipreanov și Piticar au fost cei mai buni români la Campionatul European |
| Final de sezon plin de griji pentru rapidiştii suceveni |
| Rapid Suceava e noua campioană |
| Studenții merg la Cupa României cu restanțe salariale de 3-5 luni |
| FRF, amendată de FIFA |
| Aproape 40% din românii care îşi caută un job online aplică zilnic, timp de mai multe ore - studiu |
| Băsescu: Am promulgat noua lege de accelerare a restituirilor |
| Creşterea venitului minim garantat şi a alocaţiei de susţinere a familiei a fost avizată de Guvern |
| Guvernul a aprobat cifrele de şcolarizare pentru 2013-2014, comparabile cu cele de anul acesta |
| Guvernul va aplica o "schemă-pilot" de angajare pentru 5.000 tineri care nu au trecut de Bacalaureat |
| MEN: 2.500 de elevi de clasa a IV-a, evaluaţi la matematică şi limba română sau limba maternă |
| MS: 24.000 de fiole de vaccin antitetanos, transmise către unităţile sanitare şi DSP-uri |
| Tarifele sociale la energie nu vor mai fi eliminate, ajutorul de încălzire a locuinţei va fi majorat |
| Valoarea tichetului de masă, majorată de la 9 la 9,35 lei, tichetul de creşă, de la 400 la 420 lei |
| 16 Mai 2013 |
| Athosul, strălucitor ca un Paşte |
| Simpozionul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Promotori ai libertăţii religioase şi mari ctitori de locaşuri sfinte” |
| Infiniti dezvoltă un automobile de oraş |
| Mercedes A-Klasse primeşte accesoriile Sport |
| Volkswagen lucrează la prima generaţie Golf Hybrid |
| Încă o dramă, cu medici acuzaţi de malpraxis, în Maternitatea Spitalului Suceava |
| Peste o sută de persoane muşcate de căpuşe au ajuns la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava |
| Adriana Stere, premiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Agenţia Română pentru Transplant |
| Americanii îl urăsc pe Justin Bieber şi o iubesc pe Adele |
| Beyonce şi-a anulat un concert în Belgia din cauza deshidratării |
| Mastectomia Angelinei Jolie, un secret şi faţă de familie |
| Peugeot 208 XY, lux şi stil pentru clasa mică |
| Loţiune ce conţine alcool metilic şi ar fi cauzat moartea a 25 de persoane care au băut-o, retrasă de la comercializare |
| Mesele luate în restaurante din afara lanţurilor fast-food pot conţine de trei ori mai multe calorii |
| Lansarea cărţii „Amintiri din Ţara Fagilor” |
| Ilie E. TOROUŢIU |