|
|
|
|
FOTOMirii care au renunţat la hainele moderne, pentru a face nunta în stil tradițional, la Arbore
VIDEORoma, Paris, Viena şi Londra, străzi ale municipiului Suceava
Intrare liberă pe pârtia Şoimul din Gura HumoruluiBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| A ajuns la spital cu arsuri pe faţă şi pe mâini, după un puternic incendiu în gospodărie |
| Bătrân mort în spital, la câteva zile după ce a fost tâlhărit |
| Campanie antidrog a poliţiei printre tinerii din cluburi |
| Consiliul Local Rădăuţi funcţionează, de ieri, în formulă completă |
| Curs româno-olandez de autism, la Suceava |
| Datorie de aproape un miliard de lei vechi la întreţinere a unui chiriaş al Primăriei Suceava |
| Ediţia 2012 a Anuarului Statistic al judeţului, disponibilă la vânzare |
| I-au furat geanta cu bani din maşină |
| Încătuşat, după ce a fost prins cu maşina plină de ţigări de contrabandă |
| Intrare liberă pe pârtia Şoimul din Gura Humorului |
| La 54 de ani, prinsă la furat în magazin |
| Mirii care au renunţat la hainele moderne, pentru a face nunta în stil tradițional, la Arbore |
| Muzică vieneză şi teatru, la Casa de Cultură Suceava |
| O mare parte dintre suspecţii de trafic cu ţigări lăsaţi în libertate la Tribunal au fost trimişi în arest în recurs |
| Oaspeţi din 16 judeţe vor participa la Olimpiada Naţională de Limbă Germană Maternă, găzduită de Colegiul „Mihai Eminescu” |
| Prefectul Sinescu a solicitat scoaterea automatelor de cafea din şcolile sucevene |
| Roma, Paris, Viena şi Londra, străzi ale municipiului Suceava |
| Studenţii USV îşi aleg reprezentanţii în forurile de conducere ale universităţii |
| Un biciclist beat, accidentat după ce a virat în faţa unei maşini |
| Un minor de 17 ani a comis patru furturi într-o singură noapte |
| Universitatea “Ştefan cel Mare” propune examen de admitere pentru toate programele de masterat ale celor nouă facultăţi |
| Alexandru Băişanu susţine că mai mulţi membri ai PDL Suceava vor să se înscrie în PNL |
| Băişanu vrea ca fosta Grădiniţă Aşchiuţă să fie redeschisă |
| Balan vizează funcția de vicepreședinte al PDL pentru Regiunea de Nord-Est |
| Cătălin Nechifor candidează astăzi pentru al doilea mandat de preşedinte al PSD Suceava |
| Liderul PNL Suceava despre mişcările din fruntea DSV: „O eroare a sistemului” |
| CSM Suceava începe play-off-ul cu două meciuri pe teren propriu |
| Liga a V-a se reia cu două echipe în minus |
| Sporting vrea să continue seria pozitivă din retur |
| Universitarii au refuzat oferta de a juca ambele meciuri ale semifinalei în Luxemburg |
| Dragomir: „Piţurcă să-şi ceară scuze în faţa ţării” |
| Hagi încă mai speră să prindem barajul |
| Hitler şi o crimă de patru milioane de dolari |
| ANOFM: Aproape 9.500 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 28 martie - 3 aprilie |
| Băsescu a semnat numirea lui Ponta ca ministru interimar al Justiţiei |
| CE a înjumătăţit alocarea României în programul de distribuţie a fructelor în şcoli pentru 2013-2014 |
| Deţinuţii care comit înşelăciuni prin telefon trimit şi câte 500 de sms-uri pe oră |
| Let`s Do It, România: Ziua Curăţeniei Naţionale va fi organizată în 28 septembrie |
| Linie telefonică gratuită de informare pentru românii care călătoresc în Cipru |
| Nicolăescu: Pregătim trecerea spitalelor clinice în subordinea universităţilor |
| Ponta: Afirmaţia lui Băsescu, cum că USL ar exercita presiuni, este aberantă şi neserioasă |
| Ponta o susţine pe Pivniceru: A fost un bun ministru, aprecierile lui Băsescu se ştie cât valorează |
| Pricopie: Am discutat despre posibilitatea ca la anumite materii să nu se dea note |
| RAR va lansa un call center, pentru facilitarea programărilor şi reducerea timpilor de aşteptare |
| Un grup de români a furat în Marea Britanie bijuterii în valoare de un milion de lire sterline |
| Carne neidentificată, care ar putea fi de câine, descoperită în mâncarea fast-food din Londra |
| 2013, anul fără fonduri europene pentru proiecte în agricultură şi dezvoltare rurală |
| Constantin:Scandalurile din industria alimentară, "un mare câştig";se vorbeşte zilnic de agricultură |
| Isărescu:N-am sfaturi pentru cei cu peste 100.000 de euro, e penibil să dăm sfaturi oamenilor bogaţi |
| 29 Martie 2013 |
| A doua săptămână din Postul Mare |
| Papa Francisc îi critică dur pe "preoţii trişti" |
| Zile dinaintea Paştelui în Biserica Romano-Catolică |
| BMW M5, creat pentru performanță |
| Hyundai ix35 democratizează segmentul SUV-compact |
| Opel Cascada dispune de tehnologie și dotări premium |
| Renault Latitude, limuzina cu aer premium |
| 28 de suceveni cu gripă, alţi 4.400 cu viroze şi pneumonii |
| Gérard Depardieu va juca rolul fondatorului Cupei Mondiale la fotbal |
| Shakira a lansat două parfumuri |
| Trupa The Rolling Stones va cânta pentru prima dată la Festivalul Glastonbury, în iunie |
| Aplicaţia care te anunţă în avans dacă ai putea fi concediat |
| Fluctuaţiile de semnal Internet cauzate de recentul atac cibernetic nu afectează Europa |
| O comparaţie inedită între gogoşi, cartofi prăjiţi, bere şi legume |
| Twitter va obţine venituri din publicitate de aproape 1 miliard de dolari în 2014 - studiu |
| Un fragment dintr-un os de pasăre dodo, scos la licitaţie la Londra |
| Expoziţia „Basarabia - Oameni, locuri, frontiere” |
| Expoziţia de caricatură „Hazoon politikon” |
| Expoziţia „Oxidare” |
| Expoziţia„Policromii de vise” |
| Expoziţia „Şcoli şi şcolari din trecutul învăţământului bucovinean” |
| Expoziţie de fotografie |
| Prima şedinţă de lucru a Cenaclului literar „Mihail Iordache” |
| Săptămâna Francofoniei, celebrată la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni |
| Ion PÂŞLEA |
| Doamnele de poveste ale Poştei Române (II) |