|
|
|
|
Doi tineri împușcați, sâmbătă dimineață, într-un club din centrul Sucevei
Poliţistele din judeţ, chestionate dacă sunt hărţuite ori discriminate de colegi şi şefi
Cardul Naţional de Sănătate stârneşte controverse în rândul medicilor de familieBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| Angajata unui hotel, rănită în timp ce încerca să stingă incendiul izbucnit într-o cameră |
| Atacat cu spray iritant lacrimogen şi tâlhărit în scara blocului |
| Bătrână de 70 de ani, arsă pe 90% din suprafaţa corpului, după ce a încercat să aprindă focul din sobă |
| Cardul Naţional de Sănătate stârneşte controverse în rândul medicilor de familie |
| CCI Suceava organizează la Shopping City ediţia a VI-a a Târgului de Nunţi Bucovina |
| Conducerea TPL ia în calcul majorarea preţului la abonamentele de transport în comun |
| Criminali în libertate. Au de executat 60 de ani de închisoare |
| Diplome de bac obţinute fraudulos în 2006 şi 2007, anulate acum câteva zile de instanţă |
| Doi tineri împușcați, sâmbătă dimineață, într-un club din centrul Sucevei |
| Fostul şef al IJPF Suceava colonel (r) Gheorghe Robu a încetat din viaţă |
| Incendiu la un canton silvic din Mălini |
| Licitaţie de vânzare de masă lemnoasă, boicotată de agenţii economici |
| Oamenii blocaţi în nămeţi dinainte de Crăciun, deszăpeziţi în ziua în care „Monitorul” a semnalat problema lor |
| Poliţistele din judeţ, chestionate dacă sunt hărţuite ori discriminate de colegi şi şefi |
| Preţuri mai mici cu până la 80% în magazinele Iulius Mall Suceava |
| Procesul dintre USV şi Ministerul Educaţiei, amânat pentru a treia oară |
| Profesoara de matematică din Fântânele care a terorizat elevii nu se va întoarce la catedră de luni |
| Senatorul Donţu îşi deschide cabinete parlamentare la Fălticeni şi Suceava |
| Suceveană extrădată din Italia pentru o pedeapsă de 15 ani de închisoare |
| Tânără înjunghiată pe stradă de un individ beat criţă |
| Tenori ovaţionaţi şi răsplătiţi cu vii aplauze de publicul sucevean |
| Zeci de oameni ai străzii se adăpostesc, noapte de noapte, la Centrul social „Sf. Vineri” |
| A intrat dihonia în PP-DD Suceava |
| Aşteptarea se apropie de sfârşit în cazul FC Botoşani contra Rapid Suceava |
| Florin Acatrinei nu a mai prins naționala pentru turneul din Germania |
| S-a încheiat vacanţa şi pentru arbitrii suceveni |
| Suceveanul Căinari îşi va continua cariera la Rapid Chişinău |
| Cluburile româneşti vor să se mute în Bulgaria |
| Guardiola, aproape de a semna cu Chelsea |
| Marea curăţenie de la Steaua, aproape de final |
| Arafat: Avionul cumpărat prin contribuţia populaţiei va avea primele misiuni într-o lună şi jumătate |
| Atentat cu bombă la Piatra Neamţ, fiind vizat un membru al unei grupări interlope |
| Autoritatea Naţională a Vămilor a avut încasări, în 2012, de aproape zece miliarde de lei |
| Dragnea: Avem o ţară-şantier. Este nevoie de programe unitare pentru comune |
| Dragnea: Finalul anului să găsească România cu regiuni administrative înfiinţate şi funcţionale |
| Premiile la Loto 6/49 şi Joker de aproape două milioane de euro, nu au fost câştigate |
| Semestrul II începe luni, vacanţa de primăvară a elevilor fiind stabilită între 6 şi 14 aprilie |
| 12 Ianuarie 2013 |
| L-am cunoscut... |
| Test pentru a afla dacă te mântuieşti |
| BMW Seria 1 vine cu îmbunătățiri multiple |
| Mazda CX-5 primește noi premii |
| Renault dezvăluie noul SUV de oraș Captur |
| Volkswagen plănuiește lansarea unui microcar |
| Andreea Marin şi Ştefan Bănică s-au despărţit |
| George Clooney, în pat cu Cindy Crawford |
| McDonald's schimbă componenţa celebrului Happy Meal |
| Metodă revoluţionară de slăbit |
| Bilanţul activităţii Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” în anul 2012 |
| Concursul de creaţie literară „Aripi de dor” |
| Concursul naţional de creaţie literară şi plastică „Poveste de iarnă” |
| Eugeniu HACMAN |
| Povesti despre trecut. Teama de viitor |
| John Steinbeck: „Păşunile Raiului” |
| Liviu Tofan: „A patra ipoteză” |