|
|
|
|
Şi-a violat nepoțica de la 5 anișori şi a obligat-o să se uite la filme porno
VIDEOParcările subterane din centrul Sucevei, eliberate de maşinile lăsate acolo chiar şi de o lună de zile
Taxa de salubrizare, redusă pentru ca populaţia să nu resimtă creşterea taxelor şi impozitelor localeBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| A absolvit un curs de calificare pentru un post în Germania, însă este ţinut pe loc de lipsa formularelor tipizate |
| Angajate ale unui magazin de încălţăminte, acuzate că au furat banii din încasări |
| Cal căzut într-o groapă adâncă de doi metri, salvat de pompieri |
| „Cel mai beat şofer din ţară”, găsit apoi aproape treaz la probele de sânge, se teme să înfrunte poliţia |
| Escroc urmărit internaţional, prins la Suceava |
| Gheaţă de 25 de centimetri, la Bosanci, pentru ridicarea crucilor de Bobotează |
| Inspecţiile din primul semestru al anului şcolar au scos la suprafaţă nereguli în unităţile cu rezultate slabe la examenele din vară |
| Maşini sparte în toiul nopţii |
| Medicii suceveni nu mai prescriu decât reţete în format electronic |
| Parcările subterane din centrul Sucevei, eliberate de maşinile lăsate acolo chiar şi de o lună de zile |
| Realizări pentru Asociaţia „Vechea Bucovină” şi Grupul „Flori de pe Dorna” |
| Şi-a violat nepoțica de la 5 anișori şi a obligat-o să se uite la filme porno |
| Sute de studenţi rău-platnici ai Universităţii „Ştefan cel Mare” sunt ameninţaţi cu exmatricularea |
| Taxa de salubrizare, redusă pentru ca populaţia să nu resimtă creşterea taxelor şi impozitelor locale |
| Tot mai puţine asistente medicale aleg să plece în străinătate |
| Ardeleanu: „Îmi doresc ca 2013 să fie un an al reconstrucţiei dialogului politic civilizat” |
| Donţu anunţă că USL va susţine reformarea sistemului de taxe şi impozite din Suceava |
| Ciprioții nu vor să joace ambele manșe din Challenge Cup la Suceava |
| CSM Suceava reîncepe pregătirea cu un cantonament montan |
| Humorenii Vlad Nistor și Mihai Macovei au primit „Oscarul” rugbiului românesc |
| Mişcările de trupe la Rapid depind de bugetul pe anul în curs |
| Sporting nu se grăbeşte cu reunirea |
| Ionel Gane, noul antrenor al echipei CS Turnu Severin |
| „Răzeşul” Milanov, ultima ţintă a steliştilor |
| ANSVSA trece de la premier la ministrul Agriculturii, Agenţia de Pescuit va fi controlată de Mediu |
| Băsescu: Procesul de pronunţare şi redactare a hotărârilor judecătoreşti trebuie eficientizat |
| Băsescu: Un magistrat nu este independent numai dacă nu vrea el |
| Concursul pentru 29 de posturi de judecător la instanţa supremă, în perioada 7 ianuarie - 31 mai |
| Mesajul soţiei lui Sergiu Nicolaescu: "Ştii tu... Elf" |
| Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei va avea trei secretari de stat şi 757 de posturi |
| Peste 1.800 de jandarmi asigură ordinea la manifestările şi procesiunile religioase de Bobotează |
| Politicile britanice privind studenţii români şi bulgari sunt ilegale |
| Ponta spune că Băsescu l-a asigurat că va semna abilitarea la ordonanţe, inclusiv pentru taxe |
| Procurorul Oana Schmidt Hăineală, preşedinte al CSM |
| Taxa de primă înmatriculare auto rămâne încă în vigoare, Guvernul nu a modificat deocamdată sistemul |
| 05 Ianuarie 2013 |
| Practici legate de Bobotează |
| Sărbătoarea Botezului Domnului – bucurie mare pentru un popor creştin |
| Actriţa britanică Helen Mirren a primit o stea pe Walk of Fame |
| Brigitte Bardot ameninţă că va cere la rândul ei cetăţenia rusă |
| Jessica Alba, la plajă de Anul Nou: Actriţa de 31 de ani, în costum de baie |
| Naomi Campbell, jefuită şi agresată la Paris |
| Presa europeană, ironică şi sarcastică faţă de noua cetăţenie rusă a actorului Gérard Depardieu |
| Cum să îţi menţii silueta în 2013: dieta care îţi permite să mănânci ce doreşti, cu o singură condiţie |
| Dieta de opt ore: Cum poţi slăbi mâncând tot ce vrei între anumite ore ale zilei |
| Datini şi obiceiuri de Bobotează |
| Expoziţia de pictură „Vălul lui Gabriel” |
| O nouă rubrică în “Monitorul de Suceava”: Vrednici de Bucovina |
| Revista „Scriptum” |
| Volumul "Watership Down", de Richard Adams, a apărut la Editura Humanitas |
| Boris Vian: „Toamnă la Pekin” |
| Saul Bellow: „Aventurile lui Augie March” |