|
|
|
|
Ion Lungu a discutat cu Dorin Goian pe tema fotbalului sucevean
Plen reunit al Parlamentului astăzi, la 10.00, pentru citirea cererii de suspendare a preşedintelui BăsescuBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| Alergătorii „World Harmony Run” au făcut un popas la Prefectura Suceava |
| Arestaţii de la IPJ Suceava au bibliotecă cu cărţi donate de poliţişti |
| Autoturism taxi, incendiat intenţionat la Gura Humorului |
| Bătrână lăsată fără portofel în scara blocului, de trei copii |
| Biciclist de 9 ani, accidentat după ce a ieşit în faţa unei maşini |
| Candidat eliminat din bacalaureat după ce a fost surprins cu telefonul mobil în sala de examen |
| Clubul “Origini verzi” vrea să înfiinţeze şase spaţii verzi şi locuri de joacă în Suceava |
| Contractul cu Rosal pentru măturatul stradal nu a mai fost prelungit de Primăria Suceava |
| Datorie enormă a populaţiei către Termica, de cinci milioane de euro |
| Doi tineri băuţi la volan au băgat în spital trei bătrâni |
| Două comandamente lunare pentru urmărirea lucrărilor la noul spital din Fălticeni |
| Elevii de la Şcoala „Miron Costin” îşi cunosc drepturile |
| I-au furat un plic cu 15.000 de lei din maşină |
| Ion Lungu a alergat ieri în faţa Primăriei Suceava |
| Numărul persoanelor cu meningită, în scădere |
| Rosal, “băgată în corzi” de datoriile neplătite de către Primăria Suceava |
| Şi-a abandonat fetiţa în vârstă de 6 ani în Constanţa, după care s-a făcut nevăzută |
| STS clarifică acuzaţiile lui Cătălin Nechifor legate de „postacii” de la această instituţie |
| Supărat că i s-a întrerupt curentul, a tăiat stâlpul de susţinere a firelor electrice |
| Tânărul care a decimat familia preoţilor Mihoc în accidentul de la Plopeni, condamnat la doi ani de închisoare |
| Tot mai mulţi cardiaci ajung la spital din cauza caniculei |
| Traficul rutier va fi închis pe două benzi în zona sensului giratoriu din Centru |
| Trei localităţi din judeţul Suceava nu au constituite consiliile locale |
| Un milion de euro, furaţi de o grupare din Rădăuţi din conturile clienţilor unei bănci din Italia |
| Unde fugim de-acasă... |
| Cinci suceveni au şanse la podiumul naţionalelor de seniori |
| Ion Lungu a discutat cu Dorin Goian pe tema fotbalului sucevean |
| Railex Suceava participă la turneul final al Campionatului Naţional |
| Amicalul Dinamo – Barcelona, bătut în cuie |
| Întoarcerea lui Chivu la echipa naţională, întoarsă pe toate feţele |
| România, abia pe locul 52 în lume |
| Tecău, în sferturi la Wimbledon |
| Aproape un sfert dintre tinerii români nu au loc de muncă |
| Contractele mai multor angajaţi ai TVR, modificate de Lăzescu în ultima zi a mandatului său |
| Contribuţia la sănătate, virată într-un cont special şi nu la bugetul consolidat ca până acum |
| Direcţia de Integritate din ANAF va crea mecanisme contra fraudării şi corupţiei din sistemul fiscal |
| Finanţele oferă la rectificare doar 3,5 miliarde lei, şefii de instituţii vor de 3,3 ori mai mult |
| Guvernul modifică ANPC, înfiinţând 8 comisariate regionale şi desfiinţând structurile teritoriale |
| Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima rectificare bugetară, după consultări cu FMI |
| IM: Amenzi de 69.000 de lei pentru angajatorii care au încălcat legislaţia referitoare la caniculă |
| Medicii pot prescrie cel mult şapte medicamente pe o singură reţetă electronică |
| Peste 160.000 de elevi sunt aşteptaţi, de astăzi, să se înscrie la admiterea în liceu |
| Plen reunit al Parlamentului astăzi, la 10.00, pentru citirea cererii de suspendare a preşedintelui Băsescu |
| Suceava: Suplimente alimentare retrase de la comercializare, unele fiind expirate de un an |
| Teleorman: Poliţist arestat după ce şi-a amanetat pistolul şi muniţia din dotare |
| Ungureanu: Suntem mulţi, nu suntem proşti şi nici laşi. Trebuie să ne luăm ţara înapoi! |
| Parlamentul European respinge definitiv tratatul ACTA |
| 05 Iulie |
| Despre nevoinţele duhovniceşti şi pericolele de la vârsta maturităţii |
| Păcătuim uşor cu gândul |
| Tabăra de Voluntariat "Împreună pentru Valea Plopului" - 9-22 iulie |
| Chrysler lucrează la un hibrid de lux |
| Hyundai i20 Facelift vine luna aceasta în România |
| Mitsubishi Lancer dispune de tehnologie ”curată” |
| Volkswagen Sharan devine tot mai popular |
| Berea ajută la prevenirea pietrelor la rinichi |
| Sharon Stone arată extraordinar la 54 de ani |
| Ştefan Bănică lansează cel mai nou cântec al său, "Nu e prea târziu" |
| Tom Cruise, cel mai bine plătit actor de la Hollywood |
| Trupa Kiss a lansat cea mai voluminoasă carte din istoria muzicii rock |
| „Kenya - kilometrul zero al omenirii” |
| VAMA (II) |