|
|
|
|
Lungu abordează campania electorală cu programul „Suceava merge înainte”
Băişanu spune că nu a făcut şi nici nu va face înţelegeri cu Lungu
Ioan Bălan: „Principala condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un slogan: să fie adevărat”
Un jandarm sucevean, locul II la campionatul naţional de tir al MAIBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| 180 de migranţi au acceptat oferta autorităţilor: bilet gratis de avion spre casă şi bani de buzunar |
| Aproape o mie de tineri, ieri, pe străzile Sucevei, împotriva drogurilor, tutunului, violenţei |
| Casă golită de hoţi, până la ultimul cearşaf şi până la ultimele scaune |
| Crescătorii de oi, capre şi vaci, aşteptaţi la APIA, pentru a depune cereri pentru subvenţii |
| Din toamnă, copiii din şcoli vor fi vaccinaţi doar de medicul de familie |
| Emisiunea de mărci poştale „Trăieşte sănătos” |
| Expoziţie de desene cu simboluri europene, la şcoala din Hânţeşti |
| Patru case cuprinse de flăcări, în noapte, de la un cablu electric improvizat |
| Prostituată, la 14 ani. A făcut peste 70.000 de euro în bordeluri din Germania |
| Sindicaliştii de la Sanitas Suceava renunţă la proteste |
| Studenţi din zece universităţi participă la cea de-a 19-a ediţie a Concursului Internaţional „Hard&Soft” |
| Sucevenii, invitaţi să se înscrie în campania de curăţenie “Let’s Do It, Romania” |
| Târgul naţional de construcţii Bucovina Construct, Imobiliare & Expo Garden, la a XV-a ediţie |
| Trupa Vunk, în concert la „Serile Studenţeşti USV” |
| Un jandarm sucevean, locul II la campionatul naţional de tir al MAI |
| Un manager de spital îi dă soţiei cel mai mare spor, de 50%, pentru condiţii periculoase de muncă |
| Un şofer beat s-a izbit într-un copac, peste drum de sediul poliţiei |
| Băişanu spune că nu a făcut şi nici nu va face înţelegeri cu Lungu |
| De astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale |
| Flutur le cere votul sucevenilor pentru a continua modernizarea şi dezvoltarea judeţului |
| Ioan Bălan: „Principala condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un slogan: să fie adevărat” |
| Lungu abordează campania electorală cu programul „Suceava merge înainte” |
| Mîrza: „Îi felicit pe cei care au ieşit din cortegiul funerar de înmormântare al PDL-ului” |
| Mîrza promite că şefii de instituţii care îşi văd de treabă pot sta în funcţii până la pensie |
| Nechifor acuză că un podeţ din Izvoarele Sucevei costă cinci miliarde de lei vechi |
| Nechifor: USL se ţine de cuvânt şi face ceea ce a promis |
| Onofrei acuză opoziţia că a furat startul de campanie |
| S-a stabilit ordinea partidelor pe buletinele de vot |
| S.O.S Vatra Dornei. Staţiunea de interes naţional, doar în pliante |
| USL Suceava îşi lansează sâmbătă candidaţii pentru Primăria şi CJ Suceava |
| Petrotub Roman, ultimul hop pentru rapidişti în drumul spre eşalonul secund |
| Şanse mici să crească numărul echipelor din Liga a IV-a |
| Universitatea pierde şansa de a prinde un loc de cupă europeană |
| În coproducție, noi am dat caii! |
| Un ceas cât şapte automobile „Skoda” |
| 86 de persoane la spital, şapte sunt internate, după un accident în care au fost implicate trei tramvaie |
| ANOFM: Aproape 12.500 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 10 - 16 mai |
| Blaga: Primarii cărora li se cer înapoi banii alocaţi să dea în judecată Guvernul Ponta |
| Funeriu: Demiterea inspectorilor şcolari, după modelul prefecţilor, va compromite bacalaureatul |
| Ioan Mang spune că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat |
| Olguţa Vasilescu îl aduce pe Goran Bregovic la concertul de lansare a candidaturii sale la Primărie |
| Persoanele fără acte de identitate sau cu documente expirate vor fi notificate, pentru a putea vota |
| Peste 700 de deţinuţi vor fi peste două zile voluntari eco |
| Ponta este dispus să accepte consilieri olandezi la Poliţia de Frontieră şi Vamă, pentru Schengen |
| Raed Arafat: Există corupţie în sănătate, este un cerc vicios, trebuie să facem ceva |
| Şase români acuzaţi de proxenetism au fost arestaţi la Helsinki |
| 11 Mai 2012 |
| Mănăstirea Căldăruşani, un itinerar special în istorie |
| Ferrari FF a fost concepur pentru a atrage familiștii bogați |
| Lamborghini Estoque a primit undă verde |
| Mazda2 aduce noi valori pe segmentul B |
| Opel Insignia a ajuns la cota 500.000 |
| Mişcare antistres, pentru creşterea randamentului la serviciu |
| Angelina Jolie vrea să includă diverse tradiţii etnice în ceremonia de nuntă |
| Jennifer Love Hewitt şi-a împlinit visul de a fi un înger Victoria's Secret |
| Rihanna, internată într-o clinică, din cauza epuizării |
| De ce şi cum să eviţi sexul de împăcare |
| Un tânăr acuzat de neglijenţă la volan şi-a găsit maşina în copac |
| Expoziţia „România din inima Reginei Maria” |
| Seară culturală organizată de Cenaclul „Zidul de Hârtie”, la Music Pub |
| SUCEVIŢA (I) |