|
|
|
|
Sucevenii sunt invitaţi la „Hora Bucovinei”Balul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 500 de elevi, aşteptaţi astăzi al Marşul Anti-violenţă, Anti-tutun, Anti-alcool |
| A doua zi de proteste în centrul municipiului Rădăuţi |
| Anulare Concert Trupa VUNK |
| Aproape trei tone de produse lactate, retrase de la vânzare de Protecţia Consumatorilor |
| Centrul de Terapie Endovasculară şi Radiologie Intervenţională va fi deschis cel târziu în iulie |
| Construcţia celui mai nou cartier al Sucevei, demarată de Ziua Europei |
| Curs de formare pentru asistenţii sociali din comune şi oraşe mici |
| Festival de film chilian, la Universitatea „Ştefan cel Mare” |
| Fugarul din sediul Palatului de Justiţie a venit singur la arestul poliţiei |
| Generaţia de aur a medicilor suceveni, profesori şi foşti deţinuţi politici, recompensaţi cu diploma de Cetăţean de Onoare al Sucevei |
| Ion Lungu: “Integrarea în Uniunea Europeană a adus Sucevei peste 150 de milioane de euro” |
| Pieton omorât după ce a fost lovit în plin de o maşină, lângă semaforul de la Maraton |
| Poliţiştii şpăgari de la Stulpicani: unul în libertate, altul la puşcărie |
| Preşcolarii de la Grădiniţa „Aşchiuţă” au sărbătorit ieri Ziua Europei |
| Primăria Suceava nu are cum restitui Guvernului banii alocaţi de fostul premier |
| Primarul Olărean a inaugurat noul vestiar de la Spitalul Municipal |
| Reabilitarea termică a Spitalului Suceava va începe în iunie |
| Scriitorul Constantin Arcu a demisionat din funcţia de preşedinte al SSB şi din cea de redactor-şef al revistei „Bucovina literară” |
| Sucevenii sunt invitaţi la „Hora Bucovinei” |
| Tabere de o săptămână la mare, cu preţuri de la 410 lei |
| Toate cele nouă facultăţi din cadrul USV şi-au ales noii decani |
| Un puşti de 15 ani a furat o Dacie şi s-a plimbat cu ea de la Rădăuţi la Suceava |
| Unde fugim de-acasă... |
| Zeci de proiecte implementate la Crucea în anii de criză |
| La fabrica de seringi Geko Suceava a fost inaugurată o investiţie de 2,5 milioane de euro |
| Progresistul Adrian Macovei propune o schemă de ajutor pentru firme şi crearea de noi locuri de muncă |
| LPS Suceava e campioană judeţeană |
| Marasin eliminat prematur de la Carlsberg Cup, în Bulgaria |
| Şcoala Nr. 3 Suceava a devenit vicecampioană naţională la şcolare |
| Sporting l-a legitimat pe Dorin Goian pe perioada vacanţei |
| Trăgătorii de elită ai Ministerului de Interne se întrec la poligonul Mihoveni |
| Derbiul Clujului s-a transformat într-o parodie |
| Băsescu: Apartenenţa la UE trebuie să devină un reflex cotidian şi în România |
| Bugetul de sănătate va pierde anual peste un miliard lei din neîncasarea unei părţi a CASS la pensii |
| PDL: Retragerea banilor de la primării, un abuz; vom folosi toate mijloacele juridice pentru a-l opri |
| Ponta: Am dubii că banii de la Guvern s-au cheltuit legal, Corpul de Control va face verificări |
| Ponta garantează corectitudinea alegerilor şi avertizează că îi va schimba pe cei ce încalcă legea |
| O canadiancă în vârstă de 16 ani a descoperit o substanţă eficientă contra îmbătrânirii |
| 10 Mai 2012 |
| ÎPS Pimen: „Să-l aveţi ca model în ridicarea acestei biserici pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” |
| Miniproiect filantropic-social al grupei de cateheză a Parohiei „Izvorul Tămăduirii” – Burdujeni |
| Oaspeţi bucovineni în oraşul Wiener Neustadt |
| Hyundai lanseză ediţia limitată i30 Sport |
| Mercedes poate lansa la toamnă primele modele electrice |
| Opel Meriva desemnat cel mai fiabil minivan în anul 2011 |
| Volkswagen CrossPolo, model de aventură |
| Un test de depistare a grupei sangvine, inspirat de "Harry Potter", creat în Australia |
| Fergie îşi lansează propriul brand de vinuri |
| Primul bărbat care a devenit imaginea parfumului Chanel No. 5 |
| Vanessa Paradis: Nu cred în teoria sufletului pereche |
| Spaniolii, pe ultimul loc în ceea ce priveşte cunoştinţele ştiinţifice, într-un sondaj european |
| Centenar Sergiu Celibidache |
| Expoziţia de fotografie „România Pitorească”, la Cernăuţi |
| STUPCA (II) |