|
|
|
|
FOTOParcările nesimţite au închis un sens giratoriu, în centrul Sucevei
FOTOŢigări de contrabandă, de aproape 350.000 de lei, abandonate la frontieră
CJ alocă 100.000 de lei pentru plata restanţelor la curent pe care le are Primăria Vatra Dornei
Ministrul Dezvoltării vine mâine la Suceava pentru a inaugura Centrul Naţional de Informare TuristicăBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| 57.000 de cultivatori de teren, aşteptaţi să depună cereri pentru subvenţii |
| 70 de cazuri de rubeolă semnalate în judeţ, până în prezent |
| Accident cu doi răniţi, după ce maşina a derapat şi a izbit un zid de beton |
| Afecţiunile respiratorii tind să scape de sub control |
| Au vrut să devină şoferi, însă aproape jumătate au picat întrebările la sală |
| Bijuterii furate din două case |
| CJ alocă 100.000 de lei pentru plata restanţelor la curent pe care le are Primăria Vatra Dornei |
| Concursuri aplicativ-militare de iarnă pentru unităţi de instrucţie |
| Consilierii USL au blocat din nou vânzarea unor active ale Consiliului Judeţean |
| De Mărţişor, Şcoala Nr. 9 din Suceava îşi sărbătoreşte patronul spiritual, Ion Creangă |
| De Mărţişor, spectacol muzical-coregrafic prezentat de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” |
| Economii de 15,5 milioane de lei la bugetul local, din colectarea selectivă a deşeurilor |
| Filmul „Le Petit Nicolas” rulează mâine, la Casa Prieteniei |
| Gaterist amendat cu 10.000 de lei şi material lemnos confiscat, de aproape 30.000 de lei |
| ISU Suceava va primi o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţime |
| Laptele praf acordat gratuit sugarilor ce nu pot fi alăptaţi, livrat la DSP până vineri |
| Locuri la şcoala profesională, pentru aproape 1.500 de elevi din judeţ |
| Meşteri populari, la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava |
| Ministrul Dezvoltării vine mâine la Suceava pentru a inaugura Centrul Naţional de Informare Turistică |
| „Noi nu dăm „ţepe" nimănui, ci dorim a ajuta membrii noştri tot din banii lor bine chibzuiţi” |
| Parcările nesimţite au închis un sens giratoriu, în centrul Sucevei |
| Poliţiştii rutieri au dat amenzi de aproape 110.000 de lei, în trei zile de controale |
| Preşcolarii de la “Licurici” au grădină zoologică |
| Senatul USV a desemnat o comisie care trebuie să dea azi răspuns la contestaţia lui Burciu |
| Şirul protestelor contra celor aflaţi la putere ar putea fi reluat de mâine |
| Sute de copii din judeţ, în vizită la pompieri |
| Ţigări de contrabandă, de aproape 350.000 de lei, abandonate la frontieră |
| Un an şi patru luni închisoare cu suspendare pentru un accident mortal în faţa Hanului Ilişeşti |
| Un minor a dispărut fără urmă din autocarul cu care se întorcea din Anglia |
| „Visul unei nopţi de vară” |
| Zi agitată în politica suceveană |
| „Cupa Mărţişorului” la şah |
| Echipele de Liga a III-a sucevene se antrenează pe unde apucă |
| Memorialul „Ştefan Tomovici” a ajuns la a patra ediţie |
| Rapid a încheiat campania de transferări |
| Mircea Sandu, „şpăgarul” fotbalului românesc |
| Prezenţa echipei Dinamo pe Arena Naţională, contestată |
| România - Uruguay, în primul amical al anului |
| Administraţiile locale din judeţele înzăpezite primesc încă un milion lei pentru cheltuieli |
| Ana Pan: Prăjiturile vor fi mai scumpe din martie, ca urmare a creşterii preţului la ouă |
| Aproape 30% dintre români îşi repară singuri maşina, iar 45% aleg service-urile de marcă |
| Banii UE pentru resurse umane nu reduc efectele crizei, trebuie optimizată cererea cu oferta |
| Guvernul aprobă ajutorul de stat pentru CNH,circa 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi în acest an |
| Guvernul îşi va exprima opinia privind liberalizarea preţurilor la energie până la 21 martie |
| Iliescu: Legea lustraţiei este "discriminatorie, aberantă şi total inutilă" |
| Legea lustraţiei, modificată de comisiile Camerei, interzice drepturi pentru 5 ani |
| Legea potrivit căreia infracţiunile de omor nu se mai prescriu a trecut de Parlament |
| MAE avertizează românii că o grevă şi o mişcare de protest sunt programate, miercuri, în Grecia |
| Numirea lui Teodor Meleşcanu la SIE, validată de Parlament |
| Peste 50% din elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate |
| Peste un milion de români suferă de o boală rară, 75% dintre aceştia sunt copii |
| "Salvaţi Copiii": Cei mai mulţi copii care au primit mesaje sexuale pe internet sunt din România |
| Statul acordă finanţări nerambursabile pentru înfiinţarea de perdele forestiere |
| Ungureanu cere miniştrilor să nu trimită secretarii la Guvern, ci să vină personal la şedinţă |
| 29 Februarie 2012 |
| „Moda” ortodoxă - Câtă importanţă trebuie să acorde creştinul felului în care se îmbracă? |
| O alimentaţie sănătoasă în post |
| Bugatti Veyron Super Sport, supercarul superlativelor |
| Chevrolet și premierele de la Geneva |
| Opel a livrat primele exemplare Ampera |
| Toyota și Tesla dezvoltă versiunea electrică RAV4 |
| Celine Dion şi-a anulat o serie de concerte |
| Edi Stancu s-a căsătorit cu iubita lui, Silvia |
| Lady Gaga ar putea debuta ca actriţă în continuarea seriei "Men In Black" |
| Mădălina Ghenea, despre măsura succesului şi dragostea ei secretă, în numărul din martie al The One |
| Madonna, sexy la 53 de ani |
| Roxana Ciuhulescu este instructor internaţional de kangoo jumps |
| Silvia si Edi Stancu au dansat in costume populare la nunta lor |
| Încălzirea Oceanului Arctic aduce ninsori şi ger în Europa |
| Oamenii bogaţi, tentaţi să trişeze mai mult |
| Yahoo acuză Facebook că îi încalcă patentele |
| Expoziţia celei de-a V-a ediţii a Concursului Naţional de Artă Plastică „Ion Irimescu” |
| Expoziţie Foto – Grafică, la Iulius Mall |
| Super, hiper, mega Exclusivitate!!! Ştire de interes naţional!!! |