|
|
|
|
FOTOPrimari PSD şi PNL, veniţi la mobilizarea făcută de PD-L Suceava pentru alegerile locale
Un nou magazin Peneş Curcanul, inaugurat astăzi în centrul Sucevei
Băişanu face declaraţii care seamănă a şantaj la adresa lui Nechifor
VIDEOFOTOAbator de 3,5 milioane de euro, redeschis la un an după ce a ars în totalitateBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| A fugit împreună cu cei patru copii din casa soţului agresiv |
| A lucrat în construcţii, iar acum este cel mai tânăr preot român din Irlanda |
| Abator de 3,5 milioane de euro, redeschis la un an după ce a ars în totalitate |
| Aglomeraţie la plata taxelor şi impozitelor locale, deşi reducerile mai sunt valabile încă o lună şi jumătate |
| Asociaţia Q-Professional organizează cursuri de specializare pentru şomerii din mediul rural |
| Bărbat de 62 de ani, omorât în timp ce mergea pe marginea drumului |
| Bătut măr, după ce a atacat cu spray lacrimogen un bărbat şi copiii acestuia |
| Bunic jefuit de nepot |
| „Chihlimbarul - mit şi realitate” |
| Desfiinţarea Regulatorului de Circulaţie Suceava, o nouă lovitură care se vrea aplicată la calea ferată |
| Două trenuri anulate pe ruta Suceava în perioada 16-19 februarie |
| Fetiţă de 5 ani, muşcată de faţă de câinele vecinei |
| Încă un factor poştal, acuzat că a încasat banii din mandate |
| „Lucrezi pământul, depui cerere, primeşti fonduri europene si naţionale” |
| Mai multe case din Iţcani, rămase fără apă după ce au îngheţat racordurile la reţeaua de apă potabilă |
| Maşină golită de hoţi pe portiera care nu se mai închidea de la frig |
| Numărul concediilor medicale, în scădere de la an la an |
| Primari PSD şi PNL, veniţi la mobilizarea făcută de PD-L Suceava pentru alegerile locale |
| Tată şi fiu, încătuşaţi pentru tentativă de omor |
| Un nou magazin Peneş Curcanul, inaugurat astăzi în centrul Sucevei |
| Voluntari englezi fac terapie cu bolnavii de la Sasca |
| Băişanu face declaraţii care seamănă a şantaj la adresa lui Nechifor |
| Liberalii îi cer lui Lungu să pună în funcţiune sistemul de supraveghere video din Suceava |
| Întrecerile judeţene îşi vor urma parcursul normal |
| Schimbarea sistemului competiţional îi poate afecta pe cei de la LPS Suceava |
| Studenţii merg în Croaţia pentru a obţine a treia calificare în sferturile Challenge Cup |
| Niculescu da, Halep ba |
| Bătaie pe tricoul lui Messi |
| Jocurile Olimpice de la Londra vor fi transmise în format 3D |
| Iarna deszăpezește în noi Omenia |
| AFP: Româncele venite din Siria povestesc cum au reuşit să fugă din oraşul Homs |
| Directorul INMH: Nu există condiţii pentru producerea de inundaţii în perioada următoare |
| Elena Udrea, într-un clip de susţinere a campaniei OTPDL Bucureşti "Donează sânge, salvează vieţi" |
| INS va încerca să recupereze datele nerecenzate prin confuntare cu sursele administrative |
| MApN informează că aproape 500 de tone de ajutoare au fost distribuite populaţiei sinistrate |
| Ministerul Mediului: În acest an încep exproprierile pentru împădurirea căilor de transport |
| Valeriu Turcan demisionează de la Preşedinţie |
| Anchetatorii suspectează că la News Corp au fost comise "infracţiuni grave" |
| 17 Februarie 2012 |
| Cuvânt de învăţătură despre pocăinţă |
| Terapia prin post, mai mult decât o curăţare a organismului |
| Citroën C4 aduce stilul elegant în clasa compactă |
| Fiat dezvoltă versiunea de familie a micului 500 |
| Infiniti atacă rivalii germani cu versiunea diesel EX 30d |
| Range Rover TDV8 intră în era twin-turbo |
| Antibioticele, ineficiente în cazul sinuzitei |
| Europe va cânta în iunie la Bucureşti, la OST Fest |
| Funeraliile lui Whitney Houston: ceremonia religioasă, difuzată în direct la TV şi pe internet |
| Jennifer Lopez a pozat sexy alături de iubitul ei, de Valentine's Day |
| Meryl Streep va fi mama Juliei Roberts în filmul "August: Osage County" |
| Paul McCartney a renunţat la canabis, la 70 de ani |
| Aplicaţia care te ajută să ştergi ceea ce nu vrei să apară într-o fotografie |
| Teatrul care găzduieşte de zece ani gala premiilor Oscar nu se va mai numi Kodak |
| Viaţa în 39 de obiecte |
| Expoziţia Internaţională de Grafică Satirică „Bucovina - România” |
| „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” |
| PUTILA |