|
|
|
|
FOTOOpoziţia, două mitinguri leşinate în zona Prefecturii Suceava
Onofrei: Dacă USL ar fi reuşit blocarea reformelor, România ar fi sărăcit cu cel puţin 6,5 miliarde de lei
VIDEOFOTOSinucidere înfiorătoare de pe peronul Gării BurdujeniBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| 100 de mii de elevi din judeţ încep astăzi al doilea semestru de şcoală |
| Abonamentele TPL pentru elevi şi studenţi vor fi eliberate de la finele lunii |
| Accident provocat de un căruţaş beat, care circula fără lumini, pe contrasens |
| Accidente cu patru răniţi după derapaje pe drumurile acoperite cu zăpadă |
| Au spart un Audi ca să fure un portofel însă, găsind cheile, au plecat cu maşina |
| Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, între primele zece la nivel naţional |
| Certificatele energetice, un vulcan care se pregăteşte să erupă pe piaţa imobiliară |
| Cinci tineri, blocaţi în trafic şi bătuţi cu bâtele, pe DN 17, la intrarea în Suceava |
| Deranjamentele E.ON, sesizate non-stop la 0800 800 929 |
| Fluxul memoriei |
| Furnizarea apei reci, întreruptă astăzi pe strada Luceafărului |
| Intervenţiile SMURD Suceava aproape s-au triplat într-un an de zile |
| „Între rapsozi şi lăutari”, cu Tudor Gheorghe, la Suceava |
| Mai mult de o treime din bugetul Consiliului Judeţean pe 2012 va fi destinată cofinanţării proiectelor europene |
| Maria Ciobanu, Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu, pe scena suceveană |
| Opoziţia, două mitinguri leşinate în zona Prefecturii Suceava |
| Păcălit de un ţepar, şi-a schimbat telefonul pe o bucată de gresie |
| Sinucidere înfiorătoare de pe peronul Gării Burdujeni |
| Studenta criminală din Suceava se iubeşte în puşcărie cu un alt criminal |
| Sute de elevi suceveni abandonează şcoala în fiecare an |
| Trei autoturisme confiscate în weekend, în PTF Siret |
| Un italian stabilit la Bistriţa a construit o vioară căreia i-a dat numele Mihai Eminescu |
| Zeci de vrăbii moarte pe drumul european 85 Suceava – Siret |
| Onofrei: Dacă USL ar fi reuşit blocarea reformelor, România ar fi sărăcit cu cel puţin 6,5 miliarde de lei |
| Daniel Păiuş va juca la Sporting în retur |
| Rapid negociază transferul a patru jucători din Liga a II-a |
| Sportivii lui Vlad au reluat pregătirile |
| „Studenţii” se prezintă bine în amicale |
| Lucescu, vizitat din nou de patronul echipei Şahtior Doneţk |
| Naţionala României mai ratează un Campionat Mondial |
| Piţurcă a renunţat definitiv la Chivu şi Rădoi |
| Săpunaru, dorit în Turcia |
| Patru militari răniţi, după ce maşina lor a fost lovită de o alta în care se afla Tibor Selymes |
| PF Daniel: Situaţiile de criză i-au făcut pe oameni mai atenţi în folosirea bunurilor şi cu semenii |
| Trei zile de manifestaţii antiprezidenţiale şi antiguvernamentale |
| USL a demarat o campanie online de strângere de semnături pentru demiterea lui Băsescu |
| 16 Ianuarie 2012 |
| Ce însemnătate au mişcările prin care creştinii îşi fac semnul Sfintei Cruci pe feţele lor? |
| Honda Jazz își împrospătează exteriorul |
| Mercedes crește performanțele lui C 63 Coupe AMG |
| Opel Ampera, primul hibrid european cu autonomie extinsă |
| Saab 9-5 Sport Combi, utilitate și sportivitate |
| Medicina tradiţională chinezească contribuie la creşterea eficienţei tratamentelor de fertilitate |
| Halle Berry va juca rolul unei femei albe |
| Kate Winslet, în rolul unei jurnaliste |
| Cinci motive pentru care să potriveşti două culori aprinse într-o ţinută |
| O nouă aplicaţie pe Facebook permite utilizatorilor să posteze un ultim mesaj, după moarte |
| „Anul 80 al Artelor Plastice Bucovinene” şi „Anul 60 al Arderii Cărţilor Românilor” |
| „Salonul Anual de Artă 2011” |
| „Secante româneşti” |
| OSTRIŢA (II). |